6 ani fără Constantin Stroe
La 16 decembrie 2016 se stingea din viață omul datorită căruia Argeșul ține și acum economia României în spate.
Alina Gorghiu, președintele Senatului României și președintele PNL Argeș, a făcut astăzi un gest plin de semnificație împreună cu mulți colegi și oameni care au colaborat cu directorul Constantin Stroe, salvatorul Daciei de la faliment, despre care se știe că deși nu a făcut niciodată politică, a fost aproape de ideile liberale.
Despre realizările sale din timpul vieții s-au scris mii de pagini dar puțini au vorbit despre amărăciunile și șicanele pe care le-a suportat. Gustul amar pe care l-a avut când a fost deposedat de FC Argeș, faptul că a fost făcut Cetățean de Onoare al Argeșului și Muscelului abia în 2014, după ce Nicolescu plecase de la putere. Se plangea frecvent și de lipsa unei clase politice puternice să-i susțină ideile, inclusiv autostrada Pitești-Sibiu, absența deminității și a coloanei vertebrale a unor persoane ajunse în demnități publice.
Președintele PNL Mioveni, Costinel Șipoteanu, a evocat personalitatea și activitatea lui Constantin Stroe și împreună cu liberalii din Argeș a depus o coroană de flori la bustul de pe platoul Casei de Cultură din Mioveni.
Constantin Stroe s- a angajat ca inginer la Uzina Dacia în 1968 ,în 1990 a devenit directorul general al Uzinei Dacia,în 2002 vicepreședinte al Consiliului de Administrație, în urma privatizării de către Renault,în 2004 a fost decorat cu distincția Ordinul Național al Legiunii de Onoare de către președintele Franței iar în 2012 statul român i-a acordat Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler. A fost președintele Asociației Constructorilor Români de Automobile și un vehement susținător al autostrăzii Pitești- Sibiu.