Argeșul frumosMonden

Vestitoarea primăverii (BABA 9) – Mădălina Lupu

Babele vestesc venirea primăverii, se spune că în aceste zile Baba Dochia, cea care aduce iarna, începe să-și dea jos cele 9 cojoace, iarna lăsând loc primăverii să vină. Este o tradiție pur românească, iar fiecare își alege o zi să vadă cum îi este anul.

Revista noastră vă prezintă în perioada 1- 9 martie câte o femeie de succes, cunoscută în domeniul în care activează și care, pe lângă provocarea de a poza altfel decât așa cum ne-a obișnuit în viața cotidiană, va însufleți o clădire uitată sau despre care contemporanii nu știu prea multe.

Cea mai tânără persoană asupra căreia ne-am îndreptat atenția, are doar 15 ani, s-a născut pe Valea Topologului, în ziua de Sfântul Dumitru, în familia preotului Lupu, care slujește la Cepari, în parohia Urluiești.

Mădălina Maria Lupu este cea mai talentată și apreciată instrumentistă din noua generație de elevi de la Liceul ”Dinu Lipatti”. Elevă în clasa a IX-a la clasa profesoarei Gina Sandu, Mădălina a absolvit acum doi ani și Școala Populară de Arte și Meserii Pitești, pregătită de profesorul Ionuț Cârstea iar în prezent este elevă la nai a maestrului Gheorghe Zamfir. Deși aparițiile ei în Argeș sunt rare, toată România a auzit de Mădălina noastră de la Bârsești.  Fuego a fost primul  mare artist  care a promovat-o iar de atunci e o obișnuită a posturilor naționale de televiziune.

Foarte serioasă și studioasă în tot ce face, atentă la detalii și imaginea sa, Mădălina a pozat în fiecare colțișor al liceului ei, promovând nu doar naiul ci și celelalte ramuri ale artei cu multă atitudine și fără teamă de camere. Mădălina Lupu crede că a moștenit talentul de a cânta de la străbunicul său care a lupatat pe front și cânta la țambal, fluier și alte instrumente adiacente. Nu doar ea cântă. Mai are doi frați mai mici, Irina în vârstă de 5 ani și Ionuț- 10 ani, care deja studiază țambalul cu Cătălin Iancu Jr.

Sediul din Bulevardul Republicii, nr. 114, vizavi de Casa Cărții, a fost cânva Școala de Fete Nicolopol. După ce Nicolopol a donat terenul și banii pentru clădire, antreprenorul Alexandru Lapierre a terminat construcția în 1894.

Mădălina Lupu a folosit pentru pictorial, pe lângă frumosul costum de pe Topolog cu șorțuri negre, fiindcă mulți locuitori din zonă sunt veniți de peste munți, din Sibiu, ultima colecție a doamnei Elena Vetrilă, proprietara magazinului Elena Chic din centrul Piteștiului, și ea tot de pe Valea Topologului.

”Am vise mari și îmi doresc să le fac să devină realitate deoarece știu că pot. Reușita mea știu că e pronia lui Dumnezeu. Când cânt, simt că dăruiesc dragoste și bucurie, dumneavoastră, tuturor celor care mă ascultați.”

Articole similare