Argeșul frumosMonden

Vestitoarea primăverii (BABA 8) – Andreea Nilă

Babele vestesc venirea primăverii, se spune că în aceste zile Baba Dochia, cea care aduce iarna, începe să-și dea jos cele 9 cojoace, iarna lăsând loc primăverii să vină. Este o tradiție pur românească, iar fiecare își alege o zi să vadă cum îi este anul.

Revista noastră vă prezintă în perioada 1- 9 martie câte o femeie de succes, cunoscută în domeniul în care activează și care, pe lângă provocarea de a poza altfel decât așa cum ne-a obișnuit în viața cotidiană, va însufleți o clădire uitată sau despre care contemporanii nu știu prea multe.

Andreea Nilă este soția îndrăgitului fotbalist Andrei Nilă. Originară din Mioveni, absolventă a Liceului Dimitrie Dima și a Facultății de Management, Andreea este acum mama unui băiat de un an și 8 luni căruia îi dedică tot timpul. Cu mult bun simț, fără aere de vedetă, animată de gânduri bune și frumoase dar destul de emoționată în această ipostază, ne-a mărturisit că a mai fost model doar la școală când a urmat o școală de acest gen la Mioveni.

Deși nu mai are formele perfecte de model după naștere, a acceptat provocarea noastră, aceasta evocând o meserie care ușor se pierde datorită miilor de lanțuri de magazine de haine, Piteștiul însă fiind plin de asfel de ateliere pentru doamnele ambițioase ale secolului trecut. Modistele sau croitoresele de lux care își aduceau materialele de la Paris sau Italia se bucurau de mare atenție la sfârșitul secolului XIX. Precum înaintașele sale, creatoarea Carmen Rădulescu, face ținute pentru toate ocaziile și doamnele din Argeș într-o atmosferă plăcută și ne-a primit să îi etalăm rochiile cu ajutorul Andreei  dar și să surprindem câteva ipostaze în atelierul său.

Nu am neglijat nici fostul Bulevard Elisabeta, Andreea oprindu-se lângă frumoasa casă a lui Băiulescu, profesor de filosofie și geografie în perioada 1907-1941 la Liceul I.C. Brătianu. Casa a fost construită la 1901 și în interior păstrează pictura lui Iosif Matera.

Nu putea să lipsească din fotografii nici celebra culoare a F.C. Argeș pentru a-și  bucura  soțul și fanii, dar nici cele câteva ipostaze ”casnice„ ca o ironie la adresa cârcotașilor care cred că nevestele de fotbaliști sunt doar frumoase și superficiale.

”Mereu am iubit frumosul și îmi doream să am un salon. Am făcut chiar cursuri în domeniu după terminarea facultății. În ultimii ani însă m-am dedicat familiei în integralitate. Nu e ușor să fii nevastă de fotbalist mai ales când se pierde un meci, Andrei suferă enorm. Sper în viitor să ne bucurăm de liniștea căminului nostru și poate de venirea pe lume a unui alt copil, de preferință o fetiță.”

Articole similare