Cu ocazia Adormirii Maicii Domnului, primarul Georgescu de la Mioveni, a simțit și el nevoia să mai pună o poză cu familia, pentru electorat, desigur!
Dacă problema cu limba română pe care o vorbește și scrie prost nu se vede, că are o armată de consilieri, la poze de familie nimeni nu poate face multe minuni.
Astfel, omul a apărut după vechiul obicei turcesc sau mai bine zis mitocănesc al proletarilor veniți la bloc după anii 50, în șosete( să nu murdărească parchetul)! După el s-a luat întreaga familie că doar el îi întreține. Dar să o luăm în ordine:
Soția- în șosete și blugii care îi dezvăluie din nou kilogramele în plus pe care le pierduse în urma multor operații estetice care au sărăcit orașul, pardon, familia, de multe mii de euro.
Fetița cea mică, tot în șosete, tot cu multe operații estetice ascunse de hainele lălâi și la braț cu directorul Spitalului Mioveni, tatăl fetiței care nu îi poate deveni soț fiindcă și-ar pierde funcția. Să nu uităm, una dintre regulile de bază la Mioveni, a tuturor băieților ambițioși sau care vor să reușească într-un domeniu, de la fotbal sau cultură, până la televiziune sau luarea bacalaureatului, este o relație ultra apropiată cu fătucile primarului. De domnul doctor, acum director de spital, ce să zicem!? Se vede și după șosete că nu e din lumea lor, dar l-a luat valul. Gurile rele zic că a început să-i treacă!
De fata cea mare ne e și milă uitându-ne în urmă la câtă lume s-a folosit de ea și îi dorim fericire alături de soțul în șosete, Augustin Procopiu, chiar și atunci când firmele de transport acum prospere nu vor mai avea succes și cămătarii vor bate din nou la ușă, tăticul nu va mai jupâni iar unchiul Procopiu de la Ștefănești nu va mai dicta în primăria din Orașul Brătienilor.
Tradiţia românească este ca mizeria să nu fie adusă în casă. Noroiul, balega sau alte materii se îndepărtau cu o piatră cu muchii ascuţite, fie un butuc sau o buturugă având muchii, fie, mai nou, o bucată de tablă groasă prinsă de două „picioare”. Apoi, fie la treptele de la intrare, fie în pridvor, omul se descălţa. Unele case aveau aici şi o găleată (doniţă) cu apă de spălat picioarele. Aceeaşi rânduială era şi la bordeie, la casele din lemn sau piatră, la palate, la biserică.
Mai târziu, în casele cu ”Răpirea din Serai” pe perete și covoarele persane pe jos, cum era și la domnul Georgescu în anii 80 când era bucătar la Dacia, trebuia să te descalți.
Astăzi nu vedem rostul unui astfel de gest într-o casă cu living și gresie pe jos, cu copii mici care trebuie să aibă anticorpi și oricum trebuie spălat mereu.
