Alina Gorghiu alături de campionii României la un eveniment grandios
Președintele Senatului României, Alina Gorghiu, a participat aseară la cea mai mare gală festivă de final de an, la Opera Națională din Capitală, acolo unde Federația Română de Automobilism Sportiv a organizat Gala Campionilor pentru sezonul 2022.
Aproximativ 1.000 de persoane au asistat la eveniment, premianți, oficiali și invitați, transformând evenimentul într-o adevărată sărbătoare a automobilismului sportiv românesc.
Au fost acordate nu mai puțin de 650 de trofee, iar aproape 500 de sportivi din 24 de campionate au urcat pe podiumul special amenajat pe scena operei, 75 fiind femei.
Așa cum și-a obișnuit prietenii de pe rețelele de socializare, Alina Gorghiu a făcut selfie-uri cu nume sonore, Mihai Leu sau Noris Măgeanu, celebrul muscelean, președinte al Federației de Automobilism, la adresa căruia președintele PNL Argeș a avut doar cuvinte de laudă.