AFLĂ CE DIRECTOR DIN ARGEȘ ȘI-A DAT DOCTORATUL ÎN MARMOTE
Din ciclul “codru-i frate cu românul”, dar și marmota cu Chiriloiu, dorim să vă facem cunoștință cu singurul doctor în ceva din Argeș, pentru care băgăm mâna în foc că nu va fi aruncat vreodată la stâlpul plagiatului. În limba română poporană, acest lucru ar însemna că directorul de la Păduri din Argeș, Armand Chiriloiu, și-a dat doctoratul în Marmote. Și marmotele, pentru aceia care nu cunosc, sunt acele animăluțe pe cale de dispariție, la noi, care ajută la construirea barajelor naturale în calea urgiilor meteo.
Silvicultorul nostru a plecat peste graniță să aducă niște exemplare cu care a populat Munții Rodnei și Munții Făgăraș. Omul a fost puțin trist pentru că a recurs la această rută ocolitoare, întrucât el dorea să le aducă tocmai din țara în care ele înveleau ciocolata în staniol. Dar, cele din Elveția, ne gândim, erau mai scumpe și mai rare, pentru că munceau pe schimburi la fabrica de ciocolată, așa cum se povestește în reclama cu pricina.
Le-a adus din Franța, pentru că silvicultorul se afla la shopping, iar pe lângă un parfum și-o rochie pentru nevastă, a zis să arunce în coș și câteva perechi de marmote, ca erau la ofertă. Animalele s-au făcut mari și l-au făcut mare pe Chiriloiu,în 2005, în momentul în care acesta a semnat teza de doctorat cu titlul „Studiul populațiilor de marmotă din România ”, la Universitatea Transilvania din Brașov.
Altfel, Armand Chiriloiu a demonstrat că este un tânăr de perspectivă încă de la 28 ani, când a fost numit șef la Vânătoare, peste toată țara, de către Adrian Năstase. Acesta din urmă a fost impresionat de maniera în care Chiriloiu i-a organizat o vânătoare la niște mistreți cu colți de argint.