Monden

Adrian Bughiu a devenit doctor în fugă

Un program de doctorat înseamnă aprofundarea unei teme specifice, indiferent de domeniul în care este solicitat. Implică mai mulți ani de cercetare, elaborarea unei lucrări originale și susținerea acesteia în fața unei comisii de evaluare.

La noi în Argeș, la fiecare 5 minute se întâmplă ceva penibil. Nu ne mai miră nimic. Totuși, fotografiile cu Adrian Bughiu la susținerea tezei de doctorat însoțit precum Goe a lui Caragiale, de Mamița și Tanti Mița( Subprefectul Ciprian Neculăescu și președintele CJ Argeș, Ion Mînzînă), au făcut să râdă o țară întreagă sau să se întriseteze, fiindcă mai avem și oameni care sunt doctori ”pe bune”.

Măscărciul nostru pus de PSD vicepreședinte la CJ Argeș și având în subordine toate instituțiile de cultură, trebuia să aibă de mai mulți ani acest titlu doar că profesorul îndrumător decedase. De curând, a încheiat și cu acest capitol, iar obrăznicia va atinge cote și mai mari, chiar mai mari decît momentele în care organiza concursuri de skandenberg și alte sporturi în sălile de spectacole ale instituțiilor de cultură sau emitea opinii despre regizori, balet și tehnica suflătorilor de la Fanfara Argeșului.

Mai tristă decât degradarea școlii din România este predarea în fața impostorilor a profesorilor din mediul universitar, unii oameni respectați, alții tot niște semi-analfabeți ajunși profesori.

Redăm mai jos ce a scris un profesor universitar despre Bughiu și doctoratul său fără să îi dăm numele, doar textul cu greșeli, prescurtări, cacofonii și numele unui mare poet scris incorect, cerându-ne scuze în fața profesorilor de la Universitatea Pitești sau Politehnică, pentru că societatea a permis să aibă astfel de colegi:

”Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București/ susținerea publica și promovare cu calificativ maxim a tezei de doctorat a domnului Adrian Bughiu vicepreședintele CJ ARGES cu tema:”ÎMBUNĂTĂȚIREA MANAGEMENTULUI DIRECȚIILOR JUDETENE PENTRU SPORT SI TINERET „având ca coordonatori pe regretatul Prof.univ.dr.Mihailescu Nicolae și Pe domnul Prof.univ.dr.Pierre Joseph de Hillerin.
Presedinte:Conf.univ.dr.Fleancu Julien Leonard.
Referenți oficiali:
1.Prof.univ.Dr.Barbu Mihai/Univ.din Craiova;
2.Prof.univ.dr.Gloria Rata/Univ
VASILE Alexandri din Bacau;
3.Prof.univ.dr.hab.Mihaila Ion/Unstp Poli Bucuresti/Centrul Universitar Pitești.”

Articole similare