Fashion

VICEPRIMARUL APOSTOLICEANU O IMITĂ PE MELANIE TRUMP

Dacă Melanie Trump aflată în vizită alături de soțul ei în Arabia Saudită a hotărât să își insulte gazdele și să nu țină cont de cutuma potrivit căreia femeile au capul acoperit,la o scară mai mică și viceprimarul Piteștiului,Sorin Apostoliceanu a hotărât să facă același lucru la Zagreb,Croația unde a participat la Conferința ”Intelligent Transport Systems Roadshow”.Scopul acestui eveniment s- a concentrat asupra punctelor importante pentru mediul urban — transport, mobilitate, tehnologie și infrastructură.

Sorin Apostoliceanu a hotărât să se prezinte într-un costum tern și fără cravată,lucru de trecut cu vederea în altă țară dar nu în Croația care bifează în istoria lumii o invenție fără de care moda nu ar mai putea fi concepută astăzi-cravata.18581525 1295748003878850 1696721083092932496 n1 a95f8

Originile cuvântului “cravata” se spune ca deriva din “limba croata” de la mercenarii croati ajunsi în Franta spre anul 1635, care se distingeau datorita fularului pe care-l purtau în jurul gâtului.

Introducerea cravatei de fapt a aparut în timpul razboiului de Treizeci de Ani, când ofiterii francezi s-au molipsit rapid de fularele croate, mai practice la tara si de asemenea elegante, atunci când cravata era ornamentata de dantele sau de ciucuri.

Articole similare