MURDAR PE LA GURĂ ȘI PE PANTALONI LA CEREMONIE OFICIALĂ
În ziua când Piteștiul a sărbătorit 629 de ani,viceprimarul Laurențiu Zidaru a încercat să șocheze și estetic privitorii.Astfel,domnia sa a apărut în fața clădirii Primăriei la Te Deum unde preoți,piteșeteni și multă presă se adunaseră, îmbrăcat cu o pereche de pantaloni murdari deși tradiția românească spune să ne îmbrăcăm curat și nou măcar duminica și la sărbători.Fiind singurii nedemodați și de calitate pe care-i are în garderobă acesta i-a tot
purtat obsesiv.
Câteva minute mai târziu a fost surprins și murdar pe la gură de frimiturile colacului pe care îl oferise oamenilor,imaginea fiind una dizgrațioasă,cel puțin.Trist este că nici directoarele apropiate domniei sale,atât din Primăria Pitești cât și din afara ei,care îl protejează sau pe care el le protejează nu i-au atras atenția.Normal,una se mărită și nu mai are ochi pentru vice iar cealaltă s-a îmbrăcat urât și murdar tot timpul!
Dacă moral apropiații i-au văzut degradarea și mizeria în timp,iată că aceasta a început să se manifeste și estetic.