Fashion

DE LA BAU LA WAW!VICEPRIMARUL ZIDARU ÎN ROLUL PRINCIPAL

A fost odată un profesor de matematică care într-o zi a ajuns viceprimar fiindcă Tudor Pendiuc dorea să exerseze cu cineva din primărie probleme de matematică.Acesta nu avea decât cămăși cu mâneca scurtă în culori amețitoare și cravate de 5 lei,la începutul mandatului existând chiar probleme să intre în sediu,angajații neștiind dacă e ospătar la o firmă de catering sau viceprimar.

Anii au trecut iar Laurențiu Zidaru,căci despre el este vorba, a început să facă cunoștință cu sacourile

de catifea și pentru a prinde o mică reducere,ca la bugetari,mergea mereu împreună cu Jean Dumitrașcu și Valentin Grigorescu,lăutarul de la Zavaidoc,toți trei cumpărându-și  haine la fel.Curelele sale,atunci ca și acum sunt anii 80,acelea cu oglindă,el luând de bună expresia ”să-ți vezi mustața în ea”.DSC09072 f3c76

Saltul calitativ l-a făcut în 2016 când impulsionat de faptul că și Ionică l-a pus viceprimar,și-a tras niște cămăși italiene-doppio ritorto,de am amuțit toți când l-am văzut.Pantalonii,însă i-au rămas aceași,ca de uniformă uzată a unui școlar,iar pantofii mai noi de 10 ani îi sunt străini.Mai mult,în afară de Ionică,domnului Zidaru îi este foarte frică de faptul că dacă și-ar lua pantofi englezești,îi intră apă prin găuri,nimeni nu i-a spus că sunt doar niște perforații de formă.

Iarna e bine să nu-l întâlniți!Are un palton tot lăutăresco-turcesc,nu știe cum să poarte un fular și deși are unul Mc Queen(cadou?),preferă un altul pe care îl folosește de patru ierni încoace-vezi pozele anuale de la coadă la sarmale.17201382 1223933807720218 7233972629037571336 n2 ffa31

Din punct de vedere fizic se prezintă foarte bine,nu are burtă,merge drept,motiv pentru care puținele sacouri care-i vin ca turnate îl scot în evidență iar în iarnă chiar a reușit o combinație de Milano ajutat fiind și de o cămașă îndrăzneață pentru un conservator ca el, scoasă în evidență și de o cravată bleumarine,lucrată manual.17577909 1598573310157186 2083241652 n1 120c0

În legătură cu cravatele sale putem spune că orice rău duce spre bine,fiindcă după ce Ionică i le-a împrumutat în mai multe rânduri și presa a scris,el le-a făcut pierdute și și-a cumpărat altele.

Și despre soție avem numai cuvinte de laudă când îi privim cămășile călcate luate prin comparație cu cele ale altor politicieni și lucrători în administrație sau poate îi trimite tot primarul acasă vreo filipineză din cele trei să-l ajute la treburile gospodărești când stă peste program.

Unul din defecte îl vom socoti o calitate.Se dă mult cu parfum dar având în vedere agresiunea olfactivă zilnică pe care trebuie să o suporte de la șef și nu numai,îl înțelegem și îi suntem alături.

Felicitări!Ați crescut mult vestimentar în ultimii ani dar vă rugăm,faceți ceva cu pantofii, cureaua și frizerul!

Articole similare