Te cheamă ”…escu” sau ”…eanu”?Află de ce

La mijlocul mileniului trecut, puțini erau cei care aveau un nume de familie în Europa de Vest, iar în cea estică, nici atât. În partea noastră, numele de familie a devenit obligatoriu abia în 1787, când împăratul austriac Iosif al II-lea l-a introdus în actele oficiale, plecând de la certificatul de botez. Asta se întâmpla însă numai în Ardeal. În Moldova și Muntenia e greu să spunem când a devenit obligatoriu. De fapt, cam niciodată, legal vorbind. Numele de familie a început să fie uzitat abia pe la jumătatea sec. XIX

Cele mai multe nume de familie, in opinia lingvistului Iorgu Iordan, sunt la origine prenume intalnite in literatura religioasa a vremii si transformate in nume de familie fara sa fie modificate sau, in unele cazuri, primind un sufix. Unul dintre cele mai raspandite nume de familie, Ionescu, a aparut exact pe acest model. Ion este nume biblic, iar sufixul –escu inseamna “fiul lui”. Asadar, Ionescu poate fi inteles ca “fiul lui Ion”. Interesant este si faptul ca, sub influenta slava veche au aparut pe teritoriul actualei Romanii si nume de genul “Ion sin Gheorghe”, care se traduce prin “Ion, fiul lui Gheorghe”.

Pentru noi, atât stră-moșul exemplar, cât și spațiul ori natura înconjurătoare sunt demne de a fi însușite ca nume. Astfel, la noi, sufixele de origine sunt mai multe și marchează o specializare. Prin „–escu” („-oiu”, „- ete”) se desemnează descendența familială și prin „– eanu” proveniența de loc.

Locul de proveniență este marcat prin sufixul „–eanu”. Exemple sunt numeroase, de la orașe și localități (Calafeteanu, Caracaleanu, Dorneanu), la râuri (Pruteanu, Sireteanu, Jianu, Olteanu) și alte ”elemente geografice” (Câmpeanu, Munteanu, Deleanu).

Sufixul „escu”, ca și derivatul său „ăscu” au exact acest sens, de fiu al cuiva sau, mai exact, de aparținător al cuiva. Faptul că pe țiganii din Zanea sau Grajduri îi cheamă, în proporție de 90%, „Stănescu” se explică prin faptul că ei fie au fost robii unui boier Stan, fie s-au așezat pe moșia acestuia, ca meșteșugari nomazi. Sunt „țiganii lui Stan”, așa cum robii lui Dinicu Golescu inițiați în tainele muzicii și deveniți lăutari faimoși s-au numit Dinicu(Angheluș, Grigoraș, George), fiindcă fuseseră ai boierului Dinicu, Radovici era prea complicat iar Golescu și-au spus târziu.