Cultură

Șeful femeilor de serviciu de la Nottara și contabila Doinei Argeșului sunt noii jupâni de la Teatrul Davila

Ieri, Consiliul Județean Argeș s-a umplut de ridicol reușind să scoată pe centura culturii din România cea mai importantă instituție din subordine numindu-l pe Dan Marius Zarafescu director adjunct și pe contabila Centrului Cultural Județean- manager.

După plecarea lui Felix Goldbach care a adus un suflu nou dar și două milioane de euro instituției chiar pe semnătura a doi premieri liberali, Adrian Bughiu și Roxana Stoenescu au reușit să identifice sclavii potriviți pentru s-și îndeplini țintele.

Despre contabila veche care încă din noiembrie când s-a mutat la teatru să saboteze tot se zvonise de o lună că ea e aleasa dar cei care știu puțin legile, nu au crezut acest zvon măcar pentru faptul că la trezorerie e nevoie de două semnături- a contabilului șef și al managerului. Această numire trădează și o anumită preocupare pentru banii care urmează să fie cheltuiți și pe care trebuie să îi dirijeze cineva anume. Și chiar dacă această contabilă e o Zână, ca om, măcar pentru prestigiul Argeșului și lungul nasului putea să refuze.

Despre Zarafescu putem spune că este un adevărat mercenar-terorist al culturii, chemat mereu în comisiile de evaluare sau concurs unde un manager trebuie să plece acasă, concursul nu trebuie câștigat de nimeni sau situații de gen. Roxana Stoenescu– șefa culturii CJ îl folosește de aproape 10 ani în acest sens și îl mai recomandă și altora. De exemplu, în 2015 la concursul organizat de Teatrul Davila pentru ocuparea postului de director artistic, acest individ a fost președintele comisiei. Cei 5 concurenți, printre care Bogdan Cioabă sau George Diaconescu nu au reușit să ia notă de trecere, Zarafescu având o treabă la București și în loc de 3 ore, nu i-a lăsat pe concurenți să scrie decât 2. Pentru cine nu crede să citească ziarele timpului din octombrie 2015.

Dan Marius Zarafescu, sursă foto:Agerpres

Cât de bun este la teatru un individ care nu a jucat sau regizat nimic în viață noi ne limităm să vă spunem doar că ultimul loc de muncă este acela de șef pentru mașiniști și femei de serviciu la Teatrul Nottara, informație publică. Mulți ani a lucrat la funcționar pe la Ministerul Culturii într-un birou mare pe care îl împărțea cu încă vreo zece colegi responsabili cu muzica, dansul, coregrafia,etc.

A reușit să fie și manager…5 zile la Teatrul Sică Alexandrescu dar după ce a ieșit tot Brașovul în stradă la proteste, a plecat. dar vom lăsa un ziar național să povestească mai bine: ”Dan Zarafescu n-a reușit să impresioneze comisia de evaluare a concurenților, obținând, la ultima probă (interviu) nota 5,45. Un eșec! Surescitat probabil sau poate doar vlăguit mental de efortul depus la examenul ratat, Dan Zarafescu a contestat rezultatul și s-a apucat să trimită mesaje de amenințare și să-i jignească, grobian, pe membrii respectivei comisii. Stau mărturie dovezile strânse de actrița Ada Galeș (premiul pentru debut la Gala UNITER 2016) într- o scrisoare. Reproducem, în continuare, o parte a injuriilor buruienoase ale lui Zarafescu, cu mențiunea că unele, pe care nu le vom publica, ar face să roșească și-un aviator în brazdă: „Aveti grijă pe unde mergeți. Dvs si familia dvs! Ce mâncați! Ce beți! Ce aer respirați. Atenție la boli grave… Dumnezeu sa vă apere! Cu prietenie…” sau „Întrebările tale erau din altă lume. Exact ca cele puse de Sabados. Scadența pentru tine s-ar putea să vină mai repede decât gândești (…) Ar trebui să fiți adunați pe un stadion de 420.000, comunitatea din BV, și să fiți împușcați!”. Trebuie menționat că aceste „atenționări amicale” erau destinate următoarelor personaje: Adrian Găzdaru, managerul Teatrului Excelsior Bucureşti, Attila Gasparik, managerul Teatrului Naţional Târgu Mure ş , L u c i a n Sabados, managerul Teatrului „Maria Filotti” Brăila, Carmen Stanciu, prorector U.N.A.T.C „I.L. Caragiale” Bucureşti.

Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov în vremea celor 5 zile de mandat ale lui Zarafescu

 Lucrurile au luat o întorsătură surprinzătoare. Ambițios, Zarafescu, acest domn desprins parcă din tipologia lui Caragiale, n-a renunțat la visul de a deveni director la Teatrul Sică Alexandrescu. Povestește Claudiu Goga, regizor la acest teatru de tradiție: „În septembrie, Zarafescu s-a prezentat din nou la concurs. La ultima probă, la interviu, a primit nota 9,21. Scandalos! Am fost și noi, o bună parte a artiștilor, în sală, pentru că acest test se susține cu public.

Actorii de la Brașov protestând împotriva lui Zarafescu

Regizorul Claudiu Goga și-a înghițit indignarea și a continuat: „Intrigați, o parte a actorilor n-a mai vrut să urce pe scenă, protestând împotriva acestui abuz. Există și vicii de procedură descoperite la acest examen… Noi vom continua protestul. Problema este că mâine (n.r. – astăzi) expiră perioada în care se poate face, legal, o contestație și cum aceasta nu se poate face decât de un alt concurent care a fost înscris la concurs, vă dați seama că sunt șanse ca acest Zarafescu să fie numit director. Ne-am adresat și primăriei din Brașov, pentru că ei decid componențele comisiilor de evaluare, dar, după o scurtă întrevedere cu viceprimarul Mihai Costel, neoficială, nimeni nu ne-a mai răspuns solicitărilor. Să facă public înregistrarea cu interviul, pentru că, legal, trebuia filmat totul! Și să arate lumii și proiectul perfect al lui Zarafescu. Așa se va convinge tot poporul de valoarea acestui om!”.(EVENIMENTUL ZILEI,17 octombrie, Florin Saiu)

După 5 zile de zbateri, Zarafescu a părăsit Brașovul. Lasă că a găsit Piteștiul!

Articole similare