Paștele Cailor există?

Chiar dacă prin expresia cu sens peiorativ„la Paştele Cailor” înţelegem „niciodată”, sărbătoarea chiar există şi coincide cu Înălţarea Domnului. Tradiţia spune că la naşterea Mântuitorului Hristos, în ieslea animalelor, pe cât de cuminţi au fost boii şi oile, pe atât de gălăgioşi au fost caii. Atunci Maica Domnului i-ar fi blestemat să se sature doar o dată pe an: de Înălţare.

Românii folosesc expresia „la Paştele Cailor“, cu sensul de „niciodată“, dar puţini ştiu că această zi chiar există. Paştele Cailor sau Ispasul, aşa cum este denumită în popor această sărbătoare, are loc în ziua de Înălţarea la Cer a Mântuitorului, adică în joia din săptămâna a şasea de după Paşti. Spre deosebire de alte sărbători, Paştele Cailor nu are o dată fixă, aceasta fiind influenţată de data serbării Paştilor. “Probabil că şi din această cauză a luat fiinţa vorba „la Paştele Cailor”, însemnând o dată neştiută încă, fără o zi exactă în calendar

În popor, acestei sărbători i se mai spune şi Ispas şi este dedicată personajului mitic cu acelaşi nume. Acesta ar fi asistat la Înălţarea Domnului şi la ridicarea sufletelor morţilor la cer. Întrucât ar fi fost un om vesel, credincioşii caută să fie şi ei bine dispuşi de ziua acestuia. Este prăznuit ca un adevărat sfânt sau patron al casei şi i se respectă ziua cu interdicţii severe de muncă în Muntenia, Moldova şi Oltenia.

Oamenii, în noaptea şi ziua de Ispas, obișnuiau să facă numeroase practici magice de apărare: culegerea şi sfinţirea florilor, frunzelor şi ramurilor plantelor de alun, nuc, leuştean, paltin, lovirea vitelor şi oamenilor cu leuştean, sunatul din buciume să nu se prindă farmecele şi să alunge relele, încingerea peste mijloc (brâu) a fetelor şi femeilor cu leuştean, îmbunarea spiritelor morţilor cu ofrande bogate, vrăji şi descântece