Orașul cu cele mai multe moaște- Veneția

Veneţia cea lacomă și doritoare de expansiune și putere cu cele mii de defecte ale ei, are o calitate care a salvat-o în ochii tuturor creștinilor, mai ales a celor de la Răsărit, a adus în Occident moştenirea spirituală şi materială a Bizanţului.  Venetia poate fi socotita in acelasi timp unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj ortodox din Italia, orașul cu cele mai multe moaște ale unor sfinți creștini.

 La Veneţia, rolul icoanei este asociat miracolului. În zilele de doliu ale căderii Republicii din 12 mai 1797, mulţimi tăcute îşi pun speranţa salvării oraşului în rugăciunile din faţa icoanei făcătoare de minuni a Nicopeei din San Marco.  Veneţia este locul în care imaginea „frumoasă“ a panoului sau a pînzei reprezentând Madonna nu a eclipsat niciodată rolul miraculos al icoanei bizantine. Aici, cele două convieţuiesc într-o pacifică vecinătate şi într-o separaţie a rolurilor pînă la capătul istoriei Republicii.

În anul 828 musulmanii începuseră să distrugă bisericile creştine pentru a construi în locul lor mecete. Pentru a salva moaştele Sfântului Marcu şi a le transporta cu corabia, neguţătorii au pus de-asupra carne de porc, de care musulmanii nu puteau nici să se atingă. Acestui subiect îi este dedicat mozaicul de pe faţada catedralei.

Când au adus moaştele în Veneţia, a fost hotărât ca să-l facă pe Sf. Marcu protectorul oraşului. Construcţia bisericii a durat din 829 – 832. Biserica din păcate nu s-a păstrat, din cauza incendiului, ea a fost reconstruită. Noua biserică a fost construită în 1063, sfinţită în 1094. Acest loc sacru al Veneţiei ce îmbină arhitectura bizantină cu cea gotică era numit şi Chiesa d’Oro (Biserica de Aur)

Pe altarul principal se află moaştele Sfântului Apostol Marcu.În spatele altarului se află un iconostas de aur – Pala d’Oro. Aceasta e o operă de artă bizantină, cunoscută mondial iar pentru ortodocşi valoare ei constă în icoanele vechi la care s-au înălţat mii de rugăciuni timp de secole la Constantinopol.

Iconostasul e făcut din lemn, acoperit cu aur. E înfrumuseţat cu multe pietre scumpe (1927 pietre), care corespund celor 12 tipuri de pietre, puse la baza Ierusalimului. În 1957 a fost făcută o construcţie specială pe osie, datorită căreia, iconostasul poate fi întors. Cu faţa la enoriaşi el este întors doar în timpul liturghiilor duminicale şi a sărbătorilor.

În partea de nord a bisericii se află un compartiment (capella), dedicat Maicii Domnului, în care se află icoana Maicii Domnului Nicopeia (sec. XI -XII), adusă de cruciaţi din Constantinopol. Bizantinii o împodobeau cu voaluri și țesături scumpe iar la Veneția, unde a ajuns în urma cruciadei din 1204, a fost împodobită cu cele mai scumpe pietre și perle iar locuitorii o socotesc protectoarea lor.

Nu departe de această icoană se află altă icoană a Maicii Domnului Odighitria.

Un alt motiv pentru care bazilica este foarte cunoscuta il reprezinta Caii Sfantului Marcu. Acestia se aflau la intrarea in lacas, mai precis deasupra acesteia. Se gasesc aici inca din anul 1254. Potrivit parerilor expertilor, acestia au fost utilizati la inceput la Arcul lui Traian. La inceputul secolului al XIII-lea, dogele Dandolo al Venetiei i-a adus in apoi in acest oras. In timpul lui Napoleon, au fost din nou capturati, iar dupa moartea acestuia s-au reintors unde le este locul. Ei au fost tinuti in Constantinopol pentru o perioada inainte ca, in anul 1204, dogele Enrico Dandolo sa-i trimita inapoi in Venetia. Mai apoi au fost luati de Napoleon in aul 1797 si readusi inapoi in anul 1815. Acum douazeci de ani, statuile au fost duse in interiorul muzeului. Statuile din prezent de deasupra bazilicii sunt doar niste replici.

În capela Sf. Isidor se află moaştele sfântului mucenic cu același nume.
În catedrala San Marco se pot vedea de asemenea, unele imagini basorelief ale Maicii Domnului Orantă. Toate acestea au fost aduse din Constantinopol, unde erau amplasate pe pereţi şi serveau ca sursă de apă sfinţită. Toate basoreliefurile datează din sec. X-XII. Deosebit de cinstită este Oranta din partea stângă a peretelui vesti, datează din sec X, fiind cea mai veche. Ea este numită „Maica Domnului a Milei” (Madonna della Grazia).
Multe sfinţenii se păstrează în tezaurul catedralei (Tesoro). Aici se află mai mult de o sută de relicve cu moaşte. Aproape totul a fost adus din Bizanţ şi de la Ierusalim de către cruciaţi. Tezaurul constă din trei părţi: santuario, antitesoro şi tesoro. Conţine mai mult de 283 de opere de artă. Aici se află şi racla cu o parte din Crucea Domnului şi multe icoane vechi.

În Biserica Santa Lucia e Geremia are ca hram secundar pe cel al Sfântului Prooroc Ieremia.  Este o importantă clădire de cult, care găzduiește numeroase opere de artă și rămășițele muritoare ale Sfintei Lucia din Siracuza . În timpul dominației arabe din Sicilia rămășițele fuseseră ascunse și când, în 1039, generalul bizantin Giorgio Maniace a cucerit insula, le-a dus la Constantinopol . De aici, în 1204 în timpul cruciadei a IV-a, dogele Enrico Dandolo le-a adus la Veneția. Sfânta fecioară muceniță Lucia (283-304) s-a născut în Siracuza (Sicilia) și a primit moarte mucenicească pentru credința creștină în timpul persecuției lui Dioclețian, în jurul anului 304 d.Hr. Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face la 13 decembrie.

 O altă relicvă este cea a Sfântului Bartolomeu, biserica deține o bucată de braţ adusă la Veneţia în 1043 de la mănăstirile greceşti din Benevento.

Biserica San Zaccaria este o perlă a Renașterii ca și construcție și adăpostește  moaştele Sfântului Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul şi moaştele integrale ale Sfântului Ierarh Atanasie cel Mare.

Prima biserică de pe acest loc a fost ctitorită de dogele Giustiniano Partecipazio în secolul al IX-lea, iar opt dogi sunt îngropați în cripta care există și astăzi. Biserica actuală a fost construită într-un amestec de stiluri gotic și renascentist între 1458 și 1515.  Biserica conține una dintre cele mai renumite opere ale lui Giovanni Bellini, pictura Madona pe tron cu pruncul și sfinții din altar. Pereții laterali sunt acoperiți în întregime cu picturi realizate de alți artiști printre care Tintoretto.

În dreapta de la intrare pe altar se află moaştele sf. Atanasie cel Mare şi mai sus moaştele Sf. Prooroc Zaharia.

Biserica San Giacomo di Rialto

Biserica San Giacomo Maggiore

Foarte aproape de Ponte Rialto, acel loc considerat în Evul Mediu un adevărat ”buric al pământului” fiindcă se vorbeau toate limbile și se negocia orice marfă, se află probabil cea mai veche biserică din Veneția, târnosită în Ziua de Bunavestire la 421. Ulterior a suferit numeroase modificări iar aici se află un os din moaştele Sfântului Iacov cel Mare, fratele Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan

Biserica Greacă a Sfântului Gheorghe
Biserica a fost construită în sec. XVI şi multă vreme era unica biserică ortodoxă în Veneţia. După căderea Constantinopolului – 1453, mulţi greci au fugit în Italia şi astfel a apărut necesitatea să aibă propria biserică. Ea a fost construită în 1573. Timp de secole, în ciuda legăturilor strânse ale Veneției cu lumea bizantină , ritul ortodox  nu a fost permis în Veneția. În 1498, comunitatea greacă din Veneția a câștigat dreptul de a întemeia Scuola de San Nicolò dei Greci , o confrație care a ajutat membrii acestei comunități. În 1539, după negocieri îndelungate, papalitatea a permis construirea bisericii San Giorgio, finanțată printr-un impozit pe toate navele din lumea ortodoxă.

Printre comorile din această biserică se numără trei icoane pe care Anna Notaras , fiica lui Loukas Notaras , ultimul comandant al Imperiului Bizantin, le-a adus cu ea în Italia înainte de 1453, iar ulterior le-a dat Școlii Sfântul Nicolae al Grecilor  pentru când s-ar putea construi o biserică care respectă credința greco-ortodoxă. Aceste icoane cuprind: una a lui Hristos în slava Sa înconjurată de simboluri ale celor patru Evanghelişti şi figuri ale celor 12 Apostoli; altul al lui Hristos Pantocrator ; iar a treia este o imagine a Fecioarei Hodegetria.

Aici se află mâna dreaptă a Sfântului Vasile cel Mare și o parte din moaştele Sfântului Gheorghe dar și spini din coroana Mântuitorului.

Biserica San Giovanni Bragora

În acestă biserică de la începutul secolul al VIII-lea se află spini din coroana Mântuitorului  și moaștele Sfântului  Ioan cel Milostiv (†620), fost patriarh al Alexandriei la începutul secolului al VII-lea (610–619) pe care biserica îl prăznuiește pe 12 noiembrie. Tot aici găsim moaște ale Sfântului Ioan Botezătorul.

 Biserica Sfântului Nicolae  din insula Lido este cea mai iubită de venețieni după cea a Sfantului Marcu.

Aici se păstrează o parte din moaştele Sfântului Nicolae, într-o raclă de marmură. După ce în anul 1087 un grup de negustori din Bari au scos oase importante din mormântul sfântului și le-au dus la ei spre satisfacția papei, restul oaselor Sfântului Nicolae, strânse de călugării din Myra din sarcofagul spart de negustorii din Bari, a fost furat de navigatorii venețieni, în 1099 și duse la Veneția. Nu în ultimul rând, de aici s-a plecat în Cruciada a patra(1202-1204).

Biserica Sf. Mucenic Iulian a fost fondată în 829, fiind modificată ulterior. Aspectul pe care turiștii îl văd astăzi, datează din 1553. Aici se află moaştele Cuviosului Pavel Tebeul, pe altarul principal în raclă de marmură și moaştele Sf. Gherman, patriarhul Constantinopolului (aduse din catacombele Romei).

Biserica lui Hristos Mântuitorul  situată pe insula Giudecca , a fost proiectată și construită în 1577 de arhitectul Andrea Palladio., după ce pandemia de ciumă lăsase Veneția fără o treime dintre locuitori.
Aici se află moaştele sf. mucenic Teodor Stratilat.  În anul 1256, nobilul veneţian Iacob Dandolo, a încredinţat moaștele fratelui său Marco. În anul 1260, acesta le-a aşezat în Catedrala Sfântului Marcu din Veneţia. ulterior au fost depuse în Biserica Mântuitorului , pe altarul capelei din dreapta.

Biserica (Chiesa) di Santa Maria Formosa se află în sestiere Castello la granița cu sestiere San Marco.

Însăşi Maica Domnului a ordonat construirea acestei biserici, apărând episcopului Magna în vis, indicându-i acest loc pentru ridicarea unei biserici închinate ei. Construcția sa a fost finanțată de familia nobiliară Tribuno.  Biserica a fost restaurată în 864, precum și în 1106, după un incendiu. Modelul vechi de cruce greacă a fost menținut în toate restaurările de până în secolul al XV-lea. Ajungând într-o stare de ruină, ea a fost reconstruită în 1492 de către arhitectul Mauro Codussi, autor și al altor biserici din Veneția, în stilul Renașterii timpurii.

Aici se află Icoana Maicii Domnului „Mângâietoarea”, pictată în sec. XVI de un pictor grec, Nicolaus Safuris, o amintire neprețuită și pentru venețienii implicați în bătălia de la Lepanto și Moaştele Cuvioasei Maria, numită Marina.

 Sfântul Apostol Filip este cinstit prin moaştele aflate în bisericile San Daniele şi San Filippo e Giacomo.

Apostolul Neamurilor- Sfântul Apostol Pavel are moaște și la Veneţia, i se păstrează un deget, în biserica San Francesco della Vigna.