Cultură

O zi frumoasă pentru România la Paris- 6 mai 1889

În data de 6 mai 1889, își deschidea porțile la Paris Expoziția Universală care aniversa, cu acest prilej, 100 de ani de la căderea Bastiliei. A fost momentul inaugurării Turnului Eiffel, chiar dacă oameni de cultură francezi au protestat vehement la aflarea veștii că proiectul lui Gustave Eiffel a fost ales pentru a deschide Expoziția Universală a anului 1889, considerând că această construcție este nedemnă de un oraș elegant ca Parisul. Printre ucenicii arhitectului la această lucrarea s-a aflat si un român,student la Politehnică in Paris-Ion I.C.Bratianu.
Tatal său, Ion C. Brătianu fusese primul expozant premiat pentru vinul si fructele de la Florica cu ocazia Expozitie Universale de la Paris in 1867, rugat fiind să participe de Alexandru Odobescu.
Comisia Română la Expoziţia Universală din 1889 a fost condusă de prinţul George Bibescu. România a avut două pavilioane proiectate de arhitectul Ion Mincu.

Banda lui Dinicu


Ionica Dinu, tatal lui Grigoraș Dinicu din Ștefanesti, a condus taraful care a făcut senzație. Oprindu-se lumina chiar la inaugurare, orchestra Operei din Paris nu a mai putut să cânte după partituri Marseilleza dar momentul a fost salvat de o vioară, cea a marelui violonist Ciolacu, urmată de toată banda lui Ionică Dinu caare au reprodus după ureche întregul imn, salvând momentul. A doua zi erau premiați de președintele Franței cu toții.

Afișul restaurantului românesc unde se mâncau mititei

La standul României la Paris și-au aflat faima și mititeii lui Iordache Ionescu din strada Covaci, nr. 3 precum și minunatul album îngrijit de Elisabeta a României despre Curtea de Argeș, medaliat cu bronz.

Poarta de intrare din fier a lui Eiffel la care contribuise și tânărul argeșean Ionel Brătianu a fost foarte criticată la acea vreme, faima celebrului turn urmând să vină mult după eveniment.

Articole similare