Cultură

Miercurea Mare – tot ce trebuie să știți

Miercuri, în cea de-a treia zi din Săptămâna Patimilor, în biserici continuă Deniile, slujbe prin care credincioşii îl „petrec“ pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi Înviere. Potrivit tradițiilor populare, Miercurea Mare este ultima zi în care se mai pot face treburi pe câmp sau se mai spală și calcă. Din această zi, se spune că bărbații trebuie să stea pe lângă casă și să își ajute nevestele.
În Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor s-a făcut pomenirea femeii celei păcătoase şi a avut loc vânzarea lui Iisus Hristos, de către Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii săi, pentru 30 de arginţi.
„În vremea aceea, fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, S-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preț, și l-a turnat pe capul Lui pe când ședea la masă. Și văzând ucenicii, s-au mâniat și au zis: De ce risipa aceasta? Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor. Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceți supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea față de Mine. Căci pe săraci totdeauna îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna; că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune și ce-a făcut ea, spre pomenirea ei. Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei, a zis: Ce voiți să-mi dați, și eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginți. Și, de atunci, căuta un prilej ca să-L dea în mâinile lor.”
Potrivit tradiţiei populare, credincioşii care în Miercurea Mare ţin post negru, vor fi protejaţi de boli, de Sfânta Miercure, pe parcursul anului.

De asemenea, se mai păstrează obiceiul din moşi strămoşi ca cenuşa din sobe să fie aruncată în Miercurea Mare peste straturile din grădină. Bătrânii satelor spun că, în Miercurea Mare, cenuşa are puteri magice şi ajută plantele să aibă rod bogat.

Articole similare