CulturăȘtefănești

LEOAICELE AMBIȚIOASE SE NASC PE 1 AUGUST

La început de luna, pe 1 august, mai multe doamne și domnișoare din Argeș își sărbătoresc ziua de naștere,o dată aparte pentru nativi, spun astrologii.Leii născuți pe 1 august nu sunt obișnuți să aibă șefi iar dacă nu vor fi capabili ei să fie”șefii” vor avea o viață dificilă;pot fi comparați cu niște cruciați care își urmăresc perseverenți misiunea în viață chiar dacă vor avea de înfruntat multe piedici.Adesea sunt prinși în mijlocul unei lumi învolburate și controversate reușind să stârnească interesul sau dezaprobarea celor din jur.

Prima Leoaică de 1 august care ne vine în minte este primărița localității Ștefănești.Discretă în apariții și declarații,cu o mare putere de muncă,răbdare infinită și mult altruism arătat celor din jur, Ioana Dumitru a reușit mereu să uimească opinia publică având rezultate neașteptate în campaniile electorale, atingând demnități mult disputate și mai ales nerăspunzând atacurilor mediatice, oricât de violente ar fi fost!Familia ocupă rolul central în viața ei.Iubește să vorbească despre vinuri și proprietățile lor,se îmbracă Made in Italy și comunică direct cu locuitorii pe pagina sa de facebook lăsând și aprecierile și înjurăturile pe perete într-un exercițiu veritabil de democrație.20562927 1745263575488158 114523156 n1 b2c4d

Diana Idoraș este de profesie jurist,a terminat două facultăți și a devenit cunoscută opiniei publice ca fiind șef de cabinet al primarului Piteștiului ulterior a lucrat ca jurist și purtător de cuvânt al Salpitflor iar la doar 28 de ani pe care-i împlinește astăzi a reușit să fie angajată într-o poziție prestigioasă din administrația centrală.Originară din Scornicești, a absolvit Colegiul Zinca Golescu și s-a stabilit în Pitești urcând pas cu pas treptele administrației.Are puțini prieteni dar și-i asumă indiferent de consecințe, trece cu ușurință de la activități serioase care țin de legi la acțiuni culturale sau recreative(a organizat împreună cu Elena Iagăr parada costumului popular unde au venit mii de oameni),are același prieten de 10 ani și o pleiadă de nepoți,fini,rude cărora le face săptămânal câte o surpriză.Deși nu are probleme cu banii,poartă ochelari și nu vrea să își pună lentile decât la petreceri.20562066 1745263308821518 760570102 n1 8e4b5

Camelia Maria Daianu este o alta Leoaica nascuta la 1 august.Aparent numele nu spune multe fiind și o persoană rezervată dar funcția sa este importantă pentru toată lumea căci banii tuturor piteștenilor stau în calculele ei.Este director economic al Primăriei Municipiului Pitești din 2016 dar lucrează în domeniu de foarte mulți ani iar administrația a avut-o”în casă”,tatăl doamnei Dăianu fiind mulți ani viceprimarul și mâna dreaptă a lui Gheorghe Stancu,edilul de la Bascov.În timpul liber hoinărește prin magazinele orașului pentru a-și căuta ținute adecvate meseriei și personalității.Nu face sport dar poartă tocuri foarte înalte chiar și dimineața.Iubește mărgelele colorate și matematica.Ne cerem scuze pentru calitatea forografiei.20527561 1745263095488206 1175085613 n1 182bb

Liliana Mocioc nu este persoană publică dar este o profesoară foarte iubită și mai ales apreciată de generațiile care i-au trecut prin mâini.Predă elevilor cea mai frumoasă materie-limba română dar și religie.Deși a absolvit cu o notă foarte mare iar examenele ulterioare îi permiteau să meargă la orice școală din Argeș,doamna Mocioc a ales în urmă cu 15 ani o comunitate îndepărtată,Izvoru,de unde este originară,obținând cu elevii de acolo rezultate neașteptate.În ultimii ani a predat la Școala Nr 5-Nicolae Iorga având și aici rezultate notabile cu elevii săi.Este și o colecționară de costume populare și obiecte valoroase iar vacanțele și le petrece pe toate alături de fiica sa din Olanda.Deși nu dorește să iasă în evidență,activitățile și dăruirea manifestată schimbă mentalitățile sau formează caracterul puilor mici de om.

Jurnalista Laura Ilie este de asemenea născută pe 1 august.A absolvit Colegiul Vlaicu Vodă,Facultatea de Jurnalism și de foarte mulți ani face presă la Curtea de Argeș.Uneori mai bine,alteori mai greu,cu suișuri și coborâșuri,Laura își face munca într-o manieră constantă și profesionistă.Ziarul său este ”Interes Argeșean”.292700 103700603066307 4525287 n1 2fc93

Articole similare