INEDIT!UITE CE CÂNTA CU LĂUTARII EMINESCU
Eminescu, spun contemporanii săi, avea o voce extraordinară. Din punctul de vedere al istoricilor, acesta ar fi putut oricând deveni cântăreţ. Cânta cu lăutari, aceştia rămânând impresionaţi de calităţile sale vocale. Un astfel de episod este evocat de prietenul lui Eminescu de la Botoşani, Andronic Ţăranu care povesteşte cum l-a impresionat poetul cu vocea sa pe celebrul lăutar moldovean Toma Micheru, la o petrecere la Hotelul Moldavia.
De altfel, eminescologul Lucia Olaru Nenati a realizat şi o lucrare de specialitate privind calităţile vocale ale lui Mihai Eminescu, fiiind culese şi câteva melodii pe care poetul obişnuia să le cânte, printre care o doină şi melodia „Barbu Lăutarul”. Eminescu cânta şi pe la petrecerile „Junimii”, când avea dispoziţia necesară, eclipsând chiar şi pe soliştii profesionişti.
Preocupările academice ale lui Eminescu l-au făcut pe Constantin Noica să-l numească „omul deplin al culturii româneşti”. Dincolo de literaratură şi gazetărie, Eminescu a preferat filosofia, matematica, anatomia, economia, ştiinţele politice, fizica şi chiar astronomia. Tot în domeniul artelor, s-a remarcat ca un cântăreţ cu o voce care a reuşit să-i impresioneze până şi pe cei mai buni lăutari ai vremii.
Cei care l-au auzit cântând pe Eminescu nu l-au putut uita nicicând şi ne-au lăsat amintire impresiile lor de neşters despre vocea sa dulce „Eminescu punea capul între mâini şi începea să cânte doine din Ardeal aşa cum le cântau mocanii şi cânta câte o oră întreagă. Ardelenii aflaţi la masă plâgeau cu lacrimi” (D. Teleor). „Mihai cânta bine din gură ca şi mama şi Harieta” (Matei, fratele poetului). „ Am petrecut toată ziua împreună, mi-a vorbit despre India antică, despre daci, despre Ştefan cel Mare şi mi-a cântat doina.” (I.L. Caragiale). „Avea un glas profund, muzical, umbrit de-o surdină dulce, misterioasă, care dădea cuvintelor lui o valoare particulară, ca şi cum venea de departe, dintr-o lume necunoscută. Mi se părea un zeu tânăr, frumos şi blând şi c-o expresie de neştearsă bunătate şi melancolie.” (Al. Vlahuţă).
Piesele culese de Lucia Olaru Nenati ca fiind cântate de Eminescu sunt ”Cucuruz cu frunza-n sus”,astăzi devenit imnul Israelului, Foaie verde şi-o răsură, ”Câte stele sunt pe cer,toate pân la ziuă pier”, Frunză verde, baraboi,” Barbu Lăutaru”, ”Câte flori sunt pe pământ,toate merg la jurământ”,”Fă-mă,Doamne,ce mi-i face”,pe lângă o doină care nu a fost identificată și multe colinde.
