Cultură

FIINDCĂ DIRECTOAREA ȘCOLII DE ARTE NU E BLONDĂ CI DOAR SE VOPSEȘTE,CURSANȚII VOR AVEA CEI MAI BUNI PROFESORI

Oare de ce VIP-urile își înscriu copiii la Școala de Arte, chiar dacă se pregătesc și în privat ? Pentru că fac pregătire cu profesori de înaltă ținută profesională. Puteți fi siguri de asta, deoarece deoarece chiar în această perioadă se află în derulare concursul pentru ocuparea posturilor la Școala de Arte. Organizat ca la carte de noua directoare,Elena Iagăr, concursul i-a băgat în sperieți pe mulți dintre foștii profesori ai Școlii.

Se pare că unii dintre ei nu îndrăznesc să se prezinte, de teamă să nu fie trântiți de comisiile formate din profesori, conferențiari și lectori universitari doctori și să riște astfel să le fie stricată imaginea de lăutari de succes. Conform proverbului ”Cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale”, mulți vor prefera să se joace de-a profesorii de muzică amăgind câțiva părinți pe ai căror copii or să-i învețe o zdrăngăneală cu care să câștige un ban cinstit la nunți.Prima victimă este Valentin Grigorescu,solistul și profesorul(să mă scuze ceilalți profesori pentru blasfemie)de populăroase care s-a întors pe brânci la Carmen Salub și Centrul Cultural Pitești împreună cu elevii puțini talentați dar și cu promisiunea că la Festivalul ”Zavaidoc”va fura să își scoată pârleala și pentru anul trecut când revista noastră a stat cu gura pe autorități dar și pentru celelalte concursuri unde era director de festival la Școala de Arte sub bagheta doamnei Pendiuc.

Referitor la managementul defectuos sau banii sifonați de Grigorescu cred că și-a făcut și blonda de la Școala de Arte(Elena Iagăr) o părere căci tensiunea și glicemia sigur i-au scăzut fiind obligată să mergă la trei cofetării când a văzut cheltuielile nejustificate din anii trecuți.Că nu o recunoaște public(încă) este o chestiune de săptămâni dar nu e blondă în toate sensurile ci doar se preface!14224843 721438041329065 791072348274000659 n1 a9eeb

 Statutul de cursant la Școala de Arte este chiar unul special, care îți dă dreptul să participi la expoziții, concursuri și festivaluri de profil organizate de instituții de cultură prestigioase, unde altfel este imposibil să pătrunzi. Dacă nu concurezi din partea unei instituții, nici nu-ți primesc fișa de înscriere, pentru că aproape toate sunt organizate doar pentru cursanții instituțiilor publice de cultură, nu și pentru cei care se pregătesc în afara acestui sistem. Ca să vă spunem altfel: când vreodată poți compara festivalul ”Sus pe Argeș la izvoare” – organizat pentru elevii școlilor de arte din toată țara – cu un concurs obscur, organizat p-o sută de lei sau Festivalul”Vasile Veselovski”cu evenimentele organizate pe genunchi de entități private care își dau aere prin oraș.

Taxa anuală de studiu la Școala de Arte este de 290 lei/an. Cam banii de țigări pe-o lună? O sumă insignifiantă, de altfel, în comparație cu sumele plătite pe meditații sau pe orele de pregătire în privat. Acestea sunt motivele pentru care mulți oameni de afaceri, politicieni și intelectuali de marcă din oraș își dau copiii la Școala de Arte, chiar dacă majoritatea îi pregătesc și în privat. 

Și uite așa,la Școla de Arte vor apărea profesori serioși chiar dacă se vor numi experți,vor munci mult,într-adevăr,40 de ore pe săptămână,conform legii, fiindcă tot așa zisele elite care o contestau pe Gabriela Pendiuc iar acum își donează salariile pentru articole defăimătoare la adresa Elenei Iagăr au chemat controale de la ITM și s-a decis această formulă de muncă!Adică Elena Iagăr nici nu a trebuit să se răzbune pe cineva fiindcă au făcut-o inspectorii de la Muncă înainte ca ea să fie director.

Mergeți la Școala de Arte cu încredere!O să aveți profesori buni iar blonda e doar vopsită!

Articole similare