Cultură

EVENIMENT DE EXCEPȚIE LA MUZEUL DIN CÂMPULUNG

Așa cum îi stă bine unei foste capitale a Țării Românești,Câmpulungul nostru își începe evenimentele dedicate Zilelor Municipiului Campulung Muscel ediția  a XIX-a  cu slujba de hram a Sfântului Ilie,biserică aflată în  spatele Pieței Centrale.Mai târziu,Muzeul Municipal Câmpulung va organiza o expoziție a cărei deschidere va avea loc la ora 17, pe care o puteți vizita până la 15 august intitulată ”Bâlciul de Sfântul Ilie-simbol al orașului”.Nu pierdeți această ocazie,o lume cu tradiții și obiceiuri,unele pierdute,le puteți descoperi doar la secția de istorie și artă plastică.

Cu sute de ani în urmă, acest târg se desfăşura în apropierea Muntelui Sfântul Ilie, care se află în masivul Leaota, la est de localitatea Dragoslavele, către artera de legătură dintre versanţii sudic şi nordic ai Carpaţilor. Cu începere din secolul al XV-lea, târgul care avea nu doar o latură pur comercială, ci şi una de întâlnire şi comunicare dintre oameni, s-a mutat în oraş, funcţionând până la 1647 în jurul Bisericii „Sfântul Ilie“, dată la care domnitorul Matei Basarab îl mută lângă Mănăstirea Negru Vodă.

Articole similare