DORINȚA TESTAMENTARĂ A CELUI MAI BOGAT GENERAL ARGEȘEAN NU A FOST ÎNDEPLINITĂ, ÎNCĂ!

S-a născut la 1 noiembrie 1890 ca al doilea fiu într-o familie de argeșeni de la Ștefănești-Argeș,tatăl fusese învățător dar împreună cu soția și ceilalți doi copii locuiau la Flămânda,județul Brăila. Militar de carieră, după ce a luptat în primul război mondial în Batalionul I Vânători de munte, cu gradul de căpitan, a fost decorat cu ordinul Mihai Viteazul, alături de alţi cinsprezece militari, printre care şi viitorul rege al României, Carol al II lea. I se acordă onoarea de a aduce în Capitală actul oficial al Marii Uniri, pe traseul Alba Iulia – Sibiu – Câineni –Curtea de Argeș- Piteşti – Bucureşti. Scrie o carte intitulată “Zile de Energie .

Impresii și povestiri de pe front 1916-1917”, apărută la Institutul de arte grafice C.Sfetea, București, în anul 1919. Devine membru al Societatii Scriitorilor Romani în anul1921. În 1926 mai publică Antiquitas rediviva (un roman istoric), la Craiova. După război, deja având gradul de maior, este judecat în anul 1924 (fiind inchis la închisoarea Jilava unde îşi petrece Paştele acelui an) pentru ca în urma publicării textului tratatului de pace semnat la încheierea Primului Război Mondial, „în numele conștiinței națonale”, Băgulescu a lipit pe zidurile Iașilor un manifest violent la adresa lui Marghiloman și a „presei mercenare, puse în slujba inamicului”, în care îl amența pe Marghiloman că „trebuie să existe pe undeva un suflet curat, un revolver încărcat sau o grenadă”. A fost dat însă achitat şi a existat o puternică reacţie populară în sprijinul său, fiind de altfel sprijinit de cavalerii ordinului Mihai Viteazul. 

În 1926 s-a căsătorit la București cu Elena Dimitriu, de naționalitate franceză.Nașul de cununie este chiar Octavian Goga,poet și viitor prim-ministru. A avut câteva conflicte şi cu Mareşalul Antonescu(Bagulescu și Antonescu fuseseră colegi și la școală,șeful de promoție fiind generalul) care îi oferă de altfel Ministerul Internelor în guvernul său, dar Băgulescu nu accepta (se spune chiar că Băgulescu a fost contactat înaintea lui Antonescu pentru a prelua șefia statului, după abdicarea regelui în 1940) însă în 1934 este numit ataşat militar la Legaţia Română de la Tokyo unde îşi însuşeşte repede şi bine limba japoneză, desfăşoară o largă activitate de propagandă românească pe teritoriul nipon, dar, în acelaşi timp, studiază temeinic istoria şi obiceiurile japonezilor procurând numeroase obiecte de artă pe care le-a donat ulterior Muzeului Naţional de Artă din Bucureşti. Scopul colecţiei de artă este exprimat chiar de generalul Băgulescu :”Gândul că şi românii mei, care nu au putut vizita China şi Japonia, să-şi facă o idee mai justă asupra manisfestaţiilor sufletesti, culturale şi artistice ale acestor doua naţiuni, cu civilizaţie multimilenara…” A strâns piesele colecţiei şi cu gândul “de a pune la îndemâna tineretului nostru studios, un material artistic,PRIN INFIINTAREA UNUI MUZEU DE ARTĂ CHINO JAPONEZA, MUZEU PE CARE IL VOI DĂRUI ŢĂRII, FARĂ NICI O PRETENTIE”. În ceea ce priveşte muzeul, el a pus o singură condiţie. Dona statului toate lucrările sale cu condiţia să se construiască – în timp de doi ani – o clădire în formă de pagodă in Herastrău, care să adapostească colecţia (colecţia a fost expusă la Bucureşti între 1938 şi 1940, la Ateneul Român). Din păcate, cladirea nu a fost construită iar Băgulescu – supărat – a revocat donaţia şi a luat lucrările cu el în noul periplu în Japonia şi mai deoparte. Asa s-a pierdut şansa de a avea la Bucureşti, un muzeu fabulos de artă asiatică, cu piese vechi de sute si mii de ani. Colecţia strânsă de ataşatul nostru militar în Japonia străbătuse peste 12.000 km şi venise în ţară în 3 vagoane de tren. Numărul pieselor era de 2.773, din care 720 tablouri, 12 paravane mari, 18 paravane mici, 2.017 gravuri, vase, monede, brocarturi, sculpturi în bronz, piatră, marmură, fildeş, lemn preţios. Diplomat,militar,spirit practic și riguros,crescut la școala lui Nicolae Iorga,BÂgulescu reproduce experiența lui Eliade în lumea niponă. În cele din urmă, scrie şi publică un roman în trei volume (în 1936), cu titlul „Suflet japonez” în care prezintă în mod magistral Japonia feudală şi primeşte premiul Academiei de Ştiinţe nipone pentru „cel mai bun roman despre japonezi scris de un străin”. Romanul este tradus în franceză, engleză şi japoneză, provocând reacţii impresionante în Japonia. Fin şi profund cunoscător al civilizaţiei japoneze, scrie, cu mult înaintea lui James Clavell care a scris ”Șogunul”, această trilogie – Suflet japonez – despre epoca de onoare, demnitate şi înflorire a spiritului nipon. El însuşi se îndragosteşte şi duce o viaţă dublă, cu o soţie şi un copil in Romania şi cu o alta, nelegitimă, şi un baieţel în a doua sa Românie, Japonia.

Pentru “servicii eminente aduse în relaţiile bilaterale”, Împăratul Japoniei, Hirohito, i-a decernat înaltul ordin “Tezaurul Sacru”, clasa a III-a, în anul 1939. Tot ca urmare a publicării acestei cărţi, a fost, la vremea aceea, singurul străin primit în rândurile Academiei Naţionale a Japoniei.

După ce revine în ţară, în anul 1941, Băgulescu este retrimis în Japonia ca ministru extraordinar şi plenipotenţiar, până în 1943, când îşi manifestă dezacordul faţă de război şi de regimurile totalitare şi intră în conflict cu autorităţile japoneze. Chiar dacă se află la mii de kilometri de Europa, în misiunea diplomatică a unei ţări aliate ăntr-o ţară ce întregea Axa Roma-Berlin, generalul Băgulescu exprimă tranşant idei antinaziste, fapt ce atrage dupa sine trimiterea sa în China, cu interdicţia de a mai lua legatura acolo cu lumea diplomatică, miscarile fiindu-i strict supravegheate. În 1943, la ordinul lui Hitler, Gestapo organizează un atentat (comis chiar de unul dintre angajaţii Legaţiei) la viaţa lui Băgulescu care, scăpat cu viaţă, fuge în Statele Unite cu ajutorul unor diplomaţi elveţieni. Ulterior se stabileşte în Franţa, la Nisa.

În Franţa îşi continuă activitatea literară, publicănd în 1947“Noua religie”, în două volume, cu un conţinut filosofic şi religios. De asemenea, în anul 1950 mai publică “Race de viperes la verite devant Dieu et devant les hommes”. Din păcate, evenimentele politice şi militare din perioada celui de-al Doilea Război Mondial au împiedicat realizarea acestui proiect muzeal, ce ar fi putut îmbogăţi capitala noastră-București. La moartea sa, Băgulescu va dona oraşului Menton, unde se stabilise în 1950, alte 683 stampe şi 56 de chimonouri. În 1973 Ministerul Culturii a achiziţionat o parte din colecţia Băgulescu pentru Muzeul Naţional de Artă al României. Generalul De Gaulle îi oferă azil politic iar în 1950 îl cunoaşte pe primarul localităţii Menton şi a lăsat colecţia sa de arta japoneză şi orientală acestei localităţi, unde se deschide un muzeu de artă japoneza. În semn de recunoştiinţă primeşte titlul de Cetăţean de onoare al oraşului Nisa.

Generalul Băgulescu a primit le Grand Prix de la Litterature pentru trilogia sa, Yamato Damashii, a fost primit în rândurile Acedemiei de Litere şi Artă din Paris şi a fost decorat cu Legiunea de Onoare a Franţei.

Pentru o perioadă, inainte sa moară, la Nisa, a fost prim ministru al romanilor din exil,după generalul Rădescu. Ultima sa dorință lăsată și în testament a fost una care încă nu s-a îndeplinit. „Cand timpul va permite, rog sa fiu transportat la proprietatea mea de la Florica, dar numai intr-o Romanie libera”.