DISPERARE ȘI INCOMPETENȚĂ LA SIMFONIA LALELELOR
Timpul a luat-o înaintea justiției,face singur dreptate oropsiților din Pitești!Pe primarul Piteștiului l-a pedepsit Dumnezeu cu o vreme de Simfonia Lalelelor,fără precedent,vrând parcă să-i spună că cele 300 de voturi cu care a câștigat anul trecut erau puțin furate,sau poate că trebuie să plece acasă după ce sosește decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Disperat peste măsură,Ionică-primarul care o are mică și viziunea culturală și educația(10 clase)a organizat ieri o conferință de presă disperată comportându-se precum Leo de la Strehaia,promisiunile acestuia fiind fără număr.Încă o săptămână de Simfonie,gratis pentru toată lumea și vizitatori și expozanți,investitor misterios pentru brandul FC Argeș,locuri de muncă de la Caroli,unicul dătător de mici și bere al evenimentului(prietenii știu de ce).
Vremea continuă să fie rece,părinții nu mai vor să își ducă copiii la parada de Simfonie de frica pneumoniei,Zidaru sună disperat școală cu școală și grădiniță cu grădiniță sub imperiul unor narcotice parcă,spunându-le că doar două picături de ploaie nu sperie pe nimeni.
Dan Teodorescu e și el disperat,licitațiile făcute pe SEAP și câștigate tot de ei pentru a mai fura un ban în plus cu acte sunt în pericol din cauza timpului.Gimnastele Nicoletei Andrei ”licitate” cu 90 de milioane și lăutarii de la Zavaidoc,toți funcționând exact în locul de unde se dau banii(incompatibilitate sau ce?) nu știu dacă vor mai presta.
Biroul de presă al Primăriei a tipărit mai multe anunțuri cu anul 2016,aceștia schimbând datele doar la intervenția unor șefi responsabili.
Invitații obraznici și neprietenoși cu Ionică,indiferent de culoarea politică au fost tăiați de pe listă anul acesta iar mai mult de jumătate din oaspeții internaționali vin din țări arabe.
Simfonie plăcută!