DESPRE DIVERSITATE LA MIOVENI
Timp de două zile, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Mioveni a avut loc Concursul Naţional pentru Elevi „Diversitatea – O Şansă în plus pentru viitor”, ediția a XI-a, eveniment derulat de către Ministerul Educaţiei Naționale şi Cercetării Ştiinţifice – Direcţia Minorităţi, în parteneriat cu Asociaţia “Divers”.
Concursul Naţional pentru Elevi „Diversitatea – O Şansă în plus pentru viitor”, a adunat aproape 200 de copii și a presupus participarea în echipe mixte de cinci elevi, fete şi băieţi, însă cel puţin un membru al echipei să aparţină etniei rrome. Echipele au avut de parcurs o probă teoretică cu întrebări tip grilă din domeniile educaţiei civice şi istoria, tradiţiile şi obiceiurile minorităţilor naţionale, respectiv o probă creativ artistică.
Echipele câștigătoare au fost alese cu greu de un juriul format din specialiști în domeniu, precum Cătălin Zamfir Manea, secretar general al Partidei Romilor Pro-Europa, Felix Goldbach – inspector şcolar pentru minorităţi în cadrul Inspectoratului Școlar București, prof. Sarău Gheorghe, consilier limba rromani și rromi reprezentant al Ministerului Educației Naționale, prof. Edugenia Jinau – inspector general adjunct ISJ Argeș, prof. Petre Livezeanu – inspector minorități din cadrul ISJ Argeș, Rudy Moca – regizor de teatru.
Concursul a avut ca scop diversitatea culturală a rromilor, promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor acestora, dar şi încurajarea accesului la educaţie şi integrare socială.
Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, în parteneriat cu Primăria oraşului Mioveni şi Casa de Cultură a Sindicatelor „Dacia”.