Cultură

CUM NU A FOST LA FESTIVALUL ZAVAIDOC-FĂRĂ URĂ ȘI PĂRTINIRE

S-au stins luminile celei de-a XI-a ediție a Festivalului Național de Muzică Lăutărească ZAVAIDOC,lumini care oricum au fost de discotecă,la propriu vorbind iar pe scenă nu a existat vreun banner sau siglă electronică să spună unde ne aflăm.

Sala mică și total nepotrivită pentru un astfel de eveniment,ca să nu mai vorbim de scenă sau așa zisele culise unde lumea se călca în picioare,a fost plină în partea de sus,partea de jos fiind pe jumătate goală deși mulți și-ar fi cumpărat bilet și la un preț dublu.Primăria luase niște bilete pentru staff,prieteni,rude dar nu toți au onorat invitația.

Prezentatorul evenimentului,ales pe criterii de cumințenie,a gafat încă de la început, prezentându-l pe Laurențiu Marian Zidaru ca vicepreședintele Primăriei Pitești.Deși domnul Oancea a încasat numeroase sume de bani pentru evenimentele  Primăriei Pitești,de-a lungul timpului,nu a învățat funcțiile de conducere ale instituției binefăcătoare.

15056280 1077181682394384 655674802273870502 n1

Viceprimarul Zidaru,deși foarte emoționat și sub presiunea tuturor celor întâmplate în săptămânile dinainte,și-a făcut temele despre Zavaidoc,a vorbit ca un profesor pregătit dar neuitând nici de șeful în numele căruia a salutat asistența,șeful,adică Ionică onorând piteștenii și cel mai mare festival al Piteștiului prin absență.

Taraful Zavaidoc,adică cei de la Doina Argeșului,s-au îmbrăcat totuși în costume și au cântat extraordinar și muzică lăutărească.Concurenții au apărut în costume populare,o greșeală vestimentară care trebuia depunctată,Zavaidoc fiind văzut toată viața în frac.Astfel,frumoasele rochii realizate de Carmen Rădulescu,una din cele mai apreciate creatoare din Pitești,rochii făcute special pentru atmosfera anilor 20-30 și îmbrăcate de cele două asistente Diana Bădescu și Andreea Crăciun,fiind o alipire care nu a reușit cum s-ar fi dorit salvarea unui moment din ghearele folclorului și a sălii care pare făcută pentru congrese.

Juriul,prezidat de Adrian Grigoraș,dirijorul secției de folclor al Orchestrei Radio,a avut ca niciodată în istoria vreunui festival de muzică de orice fel din România doar 3 membrii(fiindcă administrația s-a băgat în cultură).

Cei 7 concurenți măcar au cântat,după mulți ani o piesă de Zavaidoc dar și aici au existat probleme.Cea mai bună voce din festival,Roxana Azamfirei din Piatra Neamț a luat doar mențiune,neștiind că trebuie o astfel de piesă a învățat-o în ziua cu spectacolul și a încurcat versurile.Nu s-a înțeles nici la ediția cu numărul 11 că lăutăria e ceva,muzica populară,altceva!

Ziariștii vocali și cu multe contracte cu Primăria Pitești au lipsit de la eveniment.Singurele publicații care au onorat festivalul fiind Curierul Zilei,Instituțiile Statului și Momentul Zilei,prin reprezentantele lor venite elegante,frumoase și atente la tot spectacolul au dat și un exemplu de bun gust și mai ales bun simț.

Nici politicienii nu s-au înghesuit.Fostul consilier local,Gigi Dinescu,colegul său de listă la Camera Deputaților,Nicolae Cătălin Suru, din partea Alianței Noastre România,viceprimarul Sorin Apostoliceanu, fiind singurele prezențe de remarcat.

Dorin Oancea,pe lângă faptul că nu a înțeles că la 72 de ani nici lui Giorgio Armani nu-i mai stau bine pe el costumele Armani,nu s-a hotărât cum să vorbească invitaților,acesta folosind când ”matale”,când ”tu”,când ”dumneavoastră”,nu știa că Expoziția de la Paris,Milano sau New York,unde a participat și Zavaidoc,de 160 de ani este ”universala”,nu ”internațională” dar ne-am bucurat că a făcut mai puține dezacorduri.

Locul I anul acesta a fost câștigat de Alexandru Nica,trofeul nemaiexistând,un miliard de lei fiind tăiat cu pixul din buget de Dănuț Teodorescu pentru a stopa furturile și risipa.Reversul medaliei este faptul că festivalul nu a mai existat ci doar un eveniment de o zi cu flori sărăcăcioase,diplome de hârtie în loc de plachete,bani puțini la premii,transmisiune cu o televiziune locală și lipsa de interes a centrelor de cultură naționale în a trimite concurenți redutabili.1N2A0460

Și pentru că am vorbit de furturi,Valentin Grigorescu,directorul artistic(dacă puteți să vă imaginați) al acestui festival,cel care a bișnițărit banii acestui eveniment an de an,nemaiputând învârti mare lucru anul acesta,scandalul fiind prea mare și în a-și prezenta elevii la concurs,a furat încă 7 minute față de timpul alocat pentru recitalul său(de rahat).S-a comportat ca Michael Jackson,a gesticulat precum o persoană care ar avea o altă orientare sexuală,a stârnit zâmbete persiflante și în rândul instrumentiștilor care-l acompaniau,a falsat din greu și pe unii dintre noi i-a scos din minți.Și când te gândești că zilele trecute la Centrul Cultural micuții talentați ai” Grupului de copii Zavaidoc” plângeau că nu sunt invitați să cânte,nu poți să nu te revolți împotriva lui Grigorescu.

Un moment strălucitor și un act artistic desăvârșit a fost recitalul lui Constantin Lătărețu,cel care duce mai departe tradiția muzicii lăutărești și cântă piesele lui Zavaidoc cu plăcere și mult drag.Dodo,cum îi spun prietenii, fusese prezent la prima ediție a festivalului ca și concurent obținând locul al treilea,la acea vreme reproșându-i-se că seamănă cu Zavaidoc.

Acesta a fost premiat de președintele Asociației”Cealaltă Românie” și invitat la două evenimente care vor avea loc în Argeș în 2017,în ideea că dacă  poți îndrepta o injustiție, fă-o!Dacă nu poți schimba lumea din afara sistemului,atunci schimbă-le gusturile muzicale!Constantin Lătărețu aștepta de 11 ani această invitație,iar suma pe care a cerut-o a fost una modică,ca pentru Teodorescu,Marin Teodorescu-Zavaidoc,firește.

Ultimul recital a fost cel al lui Ionel Tudorache,un lăutar nelipsit de la Zavaidoc.Acesta a fost bisat de trei ori de publicul piteștean și aplaudat în picioare.Și când te gândești că atunci când s-a întocmit lista cu recitalurile Dănuț Teodorescu a vrut să-l taie cu pixul  fiindcă nu auzise de el…

15193470 1451195588228293 5141957138952845243 n1

Dincolo de toate,echipa Centrului Cultural a încercat să-și facă datoria,atât cât poate cineva pe grumazul căruia stau mai mulți bocanci,iar la sfârșitul evenimetului,Carmen Salub,Cristina Lintescu și ceilalți au avut puterea să zâmbească și să facă o fotografie amintire!

MAI MULTE FOTOGRAFII AICI:https://www.facebook.com/Agressive-853237438122144/photos/?tab=album&album_id=1077180559061163

 

Articole similare