Cum a apărut expresia de „om cu scaun la cap”

De-a lungul istoriei, românii au inventat numeroase expresii şi locuțiuni care fac referire la inteligența, creierul, mintea sau caracterul omului. Pentru ușurința în exprimare, toate aceste zicale au ca numitor comun cuvântul „cap”.

Aceste expresii sunt ciudate și suprarealiste, adică greu de imaginat la propriu şi, practic, imposibil de tradus în alte limbi. În realitate, ele sunt doar niște metafore cu care se descrie o persoană sau care subliniază o situație sau o stare de fapt.

De aceea, mulți își pun întrebarea firească de unde până unde scaunul, în fapt o simplă piesă de mobilier, a primit valoare de gândire, de judecată dreaptă?

Explicația a oferit-o, pentru adevărul.ro, profesorul de istorie Adrian Toma: ”În vremea când a apărut această expresie – să tot fie vreo două secole – scaunul definea şi o instanţă, un tribunal, o judecătorie sau un consiliu de sfetnici domneşti. În esenţă, scaunul înseamnă înţelepciune, dreptate, chibzuinţă, aşa că oamenii l-au ataşat de cap, metaforic vorbind, pentru a arăta că acea persoană este cu o minte deosebită, nu că ar umbla la propriu cu un scaun pe creştet, ceea ce numai dovadă de înţelepciune n-ar fi”.

„Să nu uităm că instituţia papală se cheamă şi Sfântul Scaun, iar domnitorii români îşi alegeau o cetate de scaun, care nu însemna doar că acolo se afla tronul voievodului, ci şi că de acolo se revărsa înţelepciunea şi dreptatea peste supuşi”, spune profesorul. Cam acelaşi sens cu „avea scaun la cap”, îl are şi expresia „ a fi om aşezat”, în care cuvântul scaun nu apare, dar aduce în prim-plan esenţa utilităţii lui, în sensul metaforic al chibzuinţei şi înţelepciunii.