Cine sunt cocalarii, de fapt?

Termenul „cocalar” este astăzi unul adânc înrădăcinat în argoul urban românesc, adesea folosit pe un ton peiorativ pentru a descrie un anumit tip de comportament ostentativ, vulgar și lipsit de rafinament.
Cocalarii erau, de fapt, oameni săraci care căutau în gunoaie oase pentru a face din ele piepteni. Termenul provine de la substantivul kokalo („os”), un substantiv preluat din greacă.

În cultura urbană a anilor 2000, „cocalarul” a devenit o figură aproape mitologică – un bărbat (căci termenul are o conotație mai ales masculină) îmbrăcat în haine de firmă contrafăcute, purtând lanțuri groase de aur, ascultând manele la volum maxim dintr-o mașină tunată, adesea fără prea multe preocupări culturale, dar cu o încredere debordantă în sine.
Fenomenul „cocalar” nu este unic românesc – echivalentele sale pot fi întâlnite în alte culturi: „chav” în Marea Britanie, „gopnik” în Rusia, „guidi” în Italia sau „bro” în SUA. Toate descriu figuri care reflectă tensiuni sociale între aspirațiile de statut și mijloacele limitate de a-l obține, adesea prin imitație și exces.

În România, cocalarii au devenit ținte ale umorului, dar și ale frustrării claselor mijlocii urbane, care se percep pe sine ca educate și rafinate. A ironiza cocalarii este, uneori, o formă de delimitare socială și culturală, un mod de a spune: „Noi nu suntem ca ei”.