Cultură

Cele mai frumoase perechi de îndrăgostiți din istoria literaturii

Sfântul Valentin nu e un obicei românesc dar se sărbătorește și la noi de vreo 25 de ani încoace, mai ales că are mult comercial. Noi avem Dragobetele pe 24 februarie. Indiferent de dată, iubirea are legătură și cu scrisul sau literatura.  Prima felicitare de Ziua îndrăgostiţilor, păstrată astăzi la Librăria Britanică din Londra, a fost poezia scrisă în 1415 de Charles Duce de Orleans şi adresată soţiei sale în timp ce se află închis în Turnul Londrei ca prizonier în urma bătăliei de la Agincourt. De la 1700 în Germania se trimit felicitări cu ocazia acestei zile. Dar ce povești celebre de iubire ne oferă literatura?

Foarte puţini iubiţi ar aştepta 20 de ani ca să poate fi împreuna, aşa cum au facut-o Ulise şi Penelopa. Cea din urmă îl aşteaptă pe Ulise să se întoarcă din război, făcând faţă celor 108 peţitori care doreau să îsi împartă viaţa cu ea. În acelaşi timp, Ulise îi rămâne fidel, refuzând o vrăjitoare care îi promitea tinereţe veşnică şi iubire eternă.

Povestea dintre Marc Antonius şi Cleopatra a fost aşternută pe hârtie de dramaturgul William Shakespeare şi, astfel, făcută cunoscută întregii lumi. Cei doi confirmă credinţa că cele mai pasionale iubiri se înfiripă la prima vedere. Romanii nu au fost de acord cu pasiunea dintre cei doi, văzând relaţia lor ca pe un resort de creştere a puterii egiptenilor. Cu toate astea, cei doi s-au căsătorit, dar sfârşitul a fost tot unul tragic. În timpul luptei împotriva lui Octavian, Marc Antonius a fost fals informat despre moartea Cleopatrei şi, îndurerat, a căzut în propria sabie. La rândul ei, Cleopatra s-a sinucis atunci când a aflat de moartea prea-iubitului ei.

Antoniu si Cleopatra

La fel de celebră și pasională rămâne și relația dintre cei care au dat viață personajelor de mai sus, Elizabeth Taylor și Richard Burton. S-au cunoscut pe platourile de filmat cu această ocazie, el spunea că i-a făcut cunoștință ei cu berea iar el a fost prezentat casei de bijuterii ”Bvlgari”. S-au certat, s-au împăcat, au divorțat iar presa i-a iubit și i-a urmărit până la moarte!

Prințul Andrei Balkonski și Natașa Rostova

” Război și pace” aduce prin condeiul desăvârșit al marelui Lev Tolstoi o poveste de iubire profundă, plină de trăiri interioare și frământări, într-o lume superficială și opulentă a Rusiei Țariste din secolul XIX. Natașa Rostova și Andrei Balkonski sunt doi îndrăgostiți care au cucerit miliarde de cititori și tot atâția cinefili în toată lumea.

Elena și Paris

Povestea de dragoste dintre Paris şi Elena din Troia este descrisă cu detalii în „Iliada” lui Homer – una dintre cele mai frumoase legende greceşti. Elena din Troia era măritată cu Menelaus, regele Spartei, iar Paris era fiul regelui Priam din Troia. Tânărul chipeş se înfrăgosteşte de Elena şi o răpeste. Grecii porenesc un război aprig împotriva Troiei pentru a o recupera.

 „Pe aripile vântului” a lui Margaret Mitchell, povestea controversată de dragoste, împletită cu resentimente, dintre Scarlett O’Hara si Rhett Butler a rămas una dintre cele mai frumoase din secolul XX, atât cartea cât și filmul cucerind publicul din primul moment.

Un alt cuplu celebru care dăinuie peste epoci şi trenduri este cel al nefericiţilor Romeo şi Julieta. Ei practic definesc iubirea, iar William Shakespeare le-a definit caracterele. Povestea este despre doi tineri îndrăgostiţi, a căror apartenenţă familală reprezintă o piedică în calea împlinirii sufleteşti. Se îndrăgostesc la prima vedere, dar cele două familii extrem de bogate (din care făceau parte) erau rivale de zeci de ani. Pentru membrii acestor familii, iubirea lui Romeo şi a Julietei era categoric imposibilă. Pentru că nu mai suportau chinul despărţirii, cei doi îşi iau viaţa unul pentru celălalt…

Articole similare