Cultură

Ce înseamnă ”să freci menta”

Una din cele mai cunoscute expresii la români este „a freca menta”, cu înțelesul de „lene, comoditate, muncă în dorul lelii”. Această expresie a pătruns mai întâi în Țara Românească, mulți greci, după cucerirea Constantinopolului, venind la noi, în Pitești fiind faimos cartierul de greci unde Ivan Norocea a construit cea mai veche biserică de la noi.

 Se pare că în urmă cu sute de ani, în Grecia Antică, masa pe care se servea mâncarea era frecată cu frunze de mentă pentru a-i da un miros plăcut. Obiceiul a pătruns repede, întrucât există multe familii de boieri români au adoptat obiceiul.Responsabilitatea de a freca masa cu frunze de mentă le revenea slujitorilor. Aceasta era una dintre cele mai ușoare sarcini, spre deosebire de alte munci mai solicitante din gospodărie, cum ar fi căratul apei sau tăiatul lemnelor.

De aici și expresia ”a freca menta”, care s-a păstrat până în zilele noastre cu sensul de „a se sustrage de la muncă” sau „a fugi de muncă”. Odată cu trecerea timpului, familiile sus-puse au renunțat la mesele frecate cu mentă. Odată cu apariția fețelor de masă din material textil, la jumătatea secolului XVII, acest obicei s-a pierdut. Expresia a rămas, însă, în limbajul colocvial.

Articole similare