A dat ortul popii! Adică?

Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, cuvântul „ort“ provine din limba germană, pe filieră poloneză, şi înseamnă „o pătrime“. Prin extindere, a desemnat o monedă mică, din argint, cu o greutate de aproximativ 7 grame, care avea valoarea unui sfert de leu vechi sau de taler vechi. Iniţial, ortul era „ortstaler“, denumire care s-a redus treptat, prin simplificare, la forma „ort“.

Cuvântul a făcut însă „carieră“ în construcţia „a da ortul popii“, care îşi are originea într-o străveche practică păgână, punerea unui bănuţ mortului, la degetul mic al mâinii drepte, pentru ca acesta să-şi poată plăti vămile văzduhului. Practica este una antică.

Vechii greci şi romanii puneau un „obol“, adică o veche monedă grecească, sub limba decedaţilor.Obiceiul a fost adoptat şi în ţara noastră. În Ţara Românească mai exista datina de a se pune în sânul mortului 24 de parale pentru a plăti cele 24 de vămi. În Ardeal în special, dar şi în Muntenia, se punea un bănuţ, un ort, în mâna mortului, aceeaşi monedă fiind folosită şi pentru plata preotului pentru slujba de înmormântare. Familia persoanei decedate „dădea ortul popii“ pentru a se îngriji de îndeplinirea tradiţiilor bisericeşti. Treptat, doar acest sens s-a păstrat şi, prin asociere cu moartea unei persoane, expresia „a da ortul popii“ a devenit sinonimă cu extincţia.Banii, în special monedele, joacă şi acum un rol foarte important în tradiţiile populare legate de înmormântare.

La ţară, în special, mai există obiceiul de a se lega un bănuţ de degetul mortului – reminiscenţă a vechiului ort – sau acesta se pune în colacul care se aşează pe mâna celui decedat. Bani se pun şi în coşciug, în timpul priveghiului sau al slujbei de la biserică.