Argeșul frumosPersonalități

Vestitoarea primăverii (BABA 3) – Nicoleta Machedon

Revista noastră vă prezintă în perioada 1- 9 martie câte o femeie de succes, cunoscută în domeniul în care activează și care, pe lângă provocarea de a poza altfel decât așa cum ne-a obișnuit în viața cotidiană, va însufleți o clădire uitată sau despre care contemporanii nu știu prea multe.

Vestitoarea primăverii (BABA 3) - Nicoleta Machedon


La țară, în mediul rural, multe clădiri s-au pierdut, altele nu s-au construit niciodată semeț și temeinic așa cum găsim prin Europa. Aflată la porțile Orientului, veșnic în calea năvălitorilor, românii nu au avut tihna construcțiilor mari. Rămân însă tradițiile, obiceiurile, oamenii cu valori de nestrămutat, acea Românie profundă care îți place să o întâlnești cu mămăliga aburindă pe o masă cu trei picioare, căruțele cu cai frumoși, păduri cu lemne, biserici frumoase, puțuri cu ape limpezi și mai ales oameni de ispravă.
Nicoleta Machedon este viceprimar al comunei Stâlpeni, o meserie mai puțin întâlnită la femei, aproape la fel de neobișnuită ca cea pe care o făcea înainte să fie aleasă, diriginte de poștă.8
A acceptat provocarea revistei noastre și a căutat ca fotografiile cu domnia sa, să reflecte o anumită bogăție de culori și de tradiții pe care comuna o are. Deși putea să etaleze frumoase și elegante deux-pieces-uri, a preferat frumosul costum popular moștenit de la bunica și hainele poștașilor noștri, acei oameni pe care mai ales în mediul rural oamenii îi așteaptă cu nerăbdare și speranță, acum mai puțin decât altă dată fiindcă a apărut tehnologia modernă de a comunica cu cei dragi.


Născută într-o zi de mare sărbătoare, Sfântul Dumitru, căsătorită cu un inginer și mamă a unei fete studentă la Universitatea de Medicină „Carol Davila”, Nicoleta Machedon a încercat să îmbine cu eleganță bunul simț cu obligațiile cetățenești.
„Poșta a fost mereu familia mea iar aici la Primăria Stalpeni am găsit o familie mai mare.
Încerc să fiu puntea de legătură dintre administrația locală și comunitate. O vorbă bună contează enorm și vreau să mulțumesc zilnic cât mai mulți locuitori.”

Articole similare