Cum a rămas fără moșie Gheorghe Brătianu la Rătești

Într-un articol foarte bine documentat și scris cu sufletul, domnul Aurel Radu, arhisvist și doctor în istorie, ne prezintă saga deposedării unicului fiu a lui Ionel Brătianu de ferma și casa sa de la Rătești.

Cu ocazia reformei agrare din 1945, în comuna Răteşti, judeţul Argeş a fost expropriată în totalitate moşia părintească a istoricului Gheorghe Brătianu, în suprafaţă totală de circa 450 ha de teren agricol, pădure, zăvoi şi livadă de pruni, deoarece autorităţile comuniste au hotărât în mod abuziv că acesta a fost voluntar în timpul celui de-al doilea război mondial şi a luptat împotriva Naţiunilor Unite. De asemenea, au trecut în proprietatea statului toate construcţiile care se aflau pe moşie: vila proprietarului, casa administraţiei moşiei, o fermă de animale foarte modernă pentru acea perioadă de timp şi alte mici construcţii şi bunuri. Terenul agricol era lucrat cu utilaje moderne, iar la fermă se creşteau rase nobile de animale mari şi care, prin expropriere, vor forma la acea dată, singura fermă de stat din judeţul Argeş. Cea mai mare parte din terenul agricol a fost folosit pentru împroprietărirea ţăranilor din comuna Răteşti.

Gheorghe Brătianu este fiul lui marelui om politic liberal Ion I.C. Brătianu şi este cunoscut mai degrabă ca istoric şi profesor universitar la Facultatea de Istorie din Bucureşti, autorul unei lucrări monumentale apărută postum intitulată „Marea Neagră. De la origini până la cucerirea otomană” şi mai puţin ca om politic fondator al P.N.L.–georgist, folosit de Carol al II-lea pentru a destrăma unitatea tradiţionala a vechiului partid liberal. S-a căsătorit cu Elena Sturdza, care avea cetăţenie franceză şi era o înfocată carlistă şi simpatizantă legionară, conform amintirilor lui Gh. Jurgea-Negrileşti.

Evenimentele de după 23 august 1944 au avut o turnură negativă pentru istoricul Gheorghe Brătianu şi datorită luării de poziţie în ziarul „Viitorul”, faţă de modul de acţiune cotropitor al U.R.S.S. Ziarul „Scânteia” a pornit astfel, în septembrie 1944, un atac împotriva lui Gheorghe Brătianu în care era acuzat că „a luptat împotriva aliatului şi eliberatorului nostru, Uniunea Sovietică” şi că a primit înalta distincţie de război germană „Crucea de Fier”, clasa a III-a şi a II-a.

Autorităţile au acţionat imediat împotriva acestuia într-un mod vindicativ, cu ocazia lucrărilor pentru reforma agrară din 1945, când în baza unei adrese iniţiale a Marelui Stat Major în care se afirma că în timpul celui de-al doilea război mondial, profesorul Gheorghe Brătianu s-a înscris voluntar în campania militară din 1941-1942, împotriva Naţiunilor Unite, s-a hotărât în unanimitate la nivel judeţean şi central să-i fie expropriată în totalitate moşia din comuna Răteşti, judeţul Argeş.

De asemenea, abuzurile au continuat, aşa cum reiese din petiţia adresată Ministerului Agriculturii şi Domeniilor din 18 mai 1946, în care profesorul Gheorghe Brătianu susţinea că autorităţile locale responsabile de lucrările de reformă agrară i-au luat în stăpânire în mod abuziv: o clădire cu parc înconjurător situată în interiorul oraşului Paşcani (atunci în judeţul Baia) şi o altă parcelă de teren intravilan, deşi legea de reformă agrară de la 23 martie 1945 se referea doar la exproprierea „bunurilor agricole rurale”.Chiar dacă acesta a încercat să dovedească cu o altă adeverinţă eliberată de Ministerul Apărării Naţionale că nu a fost voluntar în război şi că s-a făcut o greşeală birocratică, fiind concentrat în timpul războiului ca ofiţer la fostul Corp de Cavalerie în baza ordinelor de chemare în perioadele 12 iulie – 30 noiembrie 1941 şi între 16 iulie – 24 septembrie 1942, autorităţile agricole au refuzat să-i ia în considerare actele şi petiţiile ulterioare, deşi acesta susţinea lucruri evidente, după cum afirma: „Voluntar nu poate fi considerat decât acela care nefăcând parte din cadrele armatei, ori beneficiind de vreo dispensă sau scutire, cere să fie totuşi înrolat în cadrele armatei de operaţiuni, situaţiune în care eu nu mă aflu”.În final, moşia situată în Răteşti cu suprafaţa totală de 448 ha, din care 262 ha teren arabil, 80 ha zăvoi, 6 ha plantaţii de pruni şi 100 ha pădure de ulm, stejar şi salcâm a fost expropriată integral. Deşi soţia Elena Brătianu, în conformitate cu prevederile legii agrare, a renunţat la orice pretenţii asupra moşiei sale din comuna Coada Stâncii din judeţul Iaşi ca să-şi rezerve o cotă personală de 30-50 ha în moşia din comuna Răteşti, după cum susţinea aceasta: „Curtea şi conacul în tot cuprinsul lor şi livada de pruni, restul urmând a-l delimita în terenul din luncă al moşiei Răteşti”, cererea i-a fost respinsă ca nefondată. Ministrul Romulus Zăroni de la Comisia Centrală de Reformă Agrară a hotărât ca tot inventarul, viu şi mort, împreună cu toate construcţiile şi o suprafaţă de 125 ha din moşia Răteşti să treacă în administraţia Camerei de Agricultură Argeş pentru a putea face o fermă model în judeţul Argeş, unde nu exista încă nicio fermă a Statului. Pentru locuitorii îndreptăţiţi la împroprietărire din comuna Răteşti era rezervată de asemenea o suprafaţă suficientă de peste 200 ha.

La ferma de la Răteşti a lui Gheorghe Brătianu, se creşteau animale din exemplarele cele mai valoroase, ferma fiind premiată cu medalia de aur în anul 1938 pentru „cea mai bună vacă de lapte pe ţară care a produs 7875 litri de lapte cu 283 kg grăsime într-un an”. Animalele mari de la fermă aveau fiecare câte un nume de botez: iepele Miţa, Zamora, Murga, caii Sultan, Roib, boii Prian, Laciu, Frank, vacile Steluţa, Miţu, Elvira etc.

La data întocmirii inventarului, în octombrie 1945, majoritatea cailor de rasă erau înscrişi ca fiind „reformaţi”, adică trebuiau „scoşi din uz”, fără a se menţiona o cauză fizică, deşi Camera Agricolă Argeş susţinea că: „Animalele pe care le posedă (ferma de la Răteşti) sunt din exemplarele cele mai selecţionate” şi „a lăsa aceste animale selecţionate fără teren suficient a le întreţine, înseamnă a le distruge şi a pierde o mare bogăţie naţională şi un material zootehnic de mare valoare pentru îmbunătăţirea raselor de animale din judeţ”. Putem presupune că în condiţiile de după război când nu existau suficiente mijloace de transport, caii de la ferma profesorului Gheorghe Brătianu reprezentau un bun de valoare pentru instituţiile statului şi persoanele aflate în funcţiile de conducere de atunci care puteau dispune de ele, aşa cum s-a întâmplat cu iapa Serica de 7 ani care a ajuns în posesia Ocolului Agricol Teiu.La fermă exista un inventar animalier foarte bogat, având în vedere condiţiile existente imediat după încheierea celui de-al doilea război mondial.

Pe moşie existau numeroase construcţii: o casă de locuit pentru proprietar compusă din două corpuri cu 10 camere de locuit, 2 antreuri, 1 sală de oficiu, 1 cameră pentru baie, 1 cămară, pivniţă care era acoperită cu şindrilă; o casă de locuit pentru personalul de serviciu şi bucătărie compusă din 4 camere de locuit, antreu, bucătărie, spălătorie, pivniţă acoperită cu tablă; o casă de locuit pentru administrator şi personal compusă din 12 camere (1 cancelarie, 2 camere administrator, 3 bucătării, 2 cămări, 3 camere pentru personal, 1 cameră pentru mecanic şi 2 săli) cu acoperiş din ţiglă şi o parte cu şindrilă.Pentru bunăstarea animalelor exista un grajd în lungime de 55 metri şi 10 metri lăţime dotat cu lumină electrică pentru 50 de animale (în condiţiile în care majoritatea gospodăriilor ţărăneşti nu aveau curent electric la acea dată!) şi cu instalaţii din cele mai perfecţionate pentru mulsul vacilor, după model elveţian. Laptele era procesat cu ajutorul recipientelor moderne: un separator pentru lapte marca Wesfalia şi unul pentru smântână marca Alfa. Mai existau: pătule, alte grajduri de animale, magazii de cereale, un atelier mecanic cu strung şi aparat de sudat, o moară ţărănească acţionată de un motor Deutz de 45 CP, cu două perechi de pietre de 42 ţoli şi un uruitor etc. Alte construcţii care la data exproprierii au fost menţionate în procesul-verbal de inventariere, necesită menţionarea lor, fiind insolite în felul lor: un bust al lui I.C. Brătianu pe un soclu de zid din cărămidă, un bordei pentru ciobani, o gheţărie acoperită cu şindrilă, împrejmuirea conacului era făcută cu ulucă de brad şi plop, în partea de la şoseaua comunală.

La scurt timp după încheierea lucrărilor de reformă agrară de la Răteşti, Gheorghe Brătianu a suferit alte abuzuri din partea autorităţilor comuniste, atunci când i s-a stabilit domiciliu forţat şi cu pază militară permanentă în imobilul din Bucureşti, proprietatea soţiei, aflat pe strada Popa Chiţu, nr. 16, până la întemniţarea definitivă în anul 1950. Istoricul şi profesorul Gheorghe Brătianu a sfârşit într-un mod tragic, în închisoarea pentru deţinuţi politici de la Sighetu Marmaţiei în anul 1953, însă Gh. Jurgea-Negrileşti susţine în amintirile sale că a fost ucis la închisoarea din Râmnicu-Sărat, de un gardian în timpul plimbării.

Decesul celui care se plângea de „indiferenţa românilor faţă de trecutul lor”, nu a fost consemnat la acea dată în vreun fel…