Argeșul frumos

Cel mai deștept student de la A.S.E. București este un argeșean

Zic unii că școlile de la țară nu mai produc copii deștepți. Zic alții că profesorii fantastici sunt doar în orașele mari iar dacă nu ești un părinte bogat, să meditezi copilul la toate materiile nu ai nicio șansă.

Undeva în sudul Argeșului, în vecinătatea Teleormanului, există un băiat care se numește Teodor Popa, a făcut școala la Izvoru, o școală care a dat României numeroase personalități remarcabile în toate domeniile, apoi a luat la Colegiul Național ”Zinca Golescu” unde a făcut naveta 55 de km în fiecare zi iar acum este primul la Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori, terminând cu nota 10 primul semestru.

Targul de la Izvoru-2016

Pe Teo îl cunoaște toată lumea, e ”celebru” de mic. La 12 ani aștepta politicienii la târgul de Sfântă Mărie de la Izvoru cu pâine și sare, îmbrăcat în costum popular, deși nu avea vârsta potrivită, arbora afișe electorale, la toate serbările avea rolul principal, în cadrul activităților de la Zinca Golescu sau Prefectură s-a remarcat imediat ca voluntar iar faptul că este cel mai bun student, nu surprinde pe nimeni. Toți au avut și au de la el așteptări mari.

Ce mai trebuie trecut în revistă în legătură cu Teodor Popa, pe lângă inteligență, profunzime sau seriozitate este istoricul familiei. Străbunicul lui Teo a fost administratorul moșiei de la Izvoru și omul de bază al Elenei Davila Perticari, fiica celebrului medic, Carol Davila, stabilită prin căsătoria cu aghiotantul Regelui Carol, Generalul Perticari, în aceste părți.

Strabunicul de poveste si jandarmul satului in 1927

Sute de povești și întâmplări cu Regina Maria, Carol al doilea sau alte personalități ale vremii care fuseseră oaspeți constanți, precum și problemele pe care le-a avut străbunicul după instaurarea comunismului, i-au rămas în minte.

Absolvent al Colegiului Național ”Zinca Golescu”

Nu în ultimul rând, Teodor Popa este un păstrător al vechilor fotografii, al costumului popular și al celor câteva obiecte rămase dintr-o vreme în care localitatea avea măreție și prestigiu, iar patriotismul local reprezintă o trăsătură de caracter la el ce iese în evidență și pe care mulți și-au pierdut-o.

Articole similare