AFLĂ CARE ESTE LOCUL CEL MAI IMPORTANT UNDE TREBUIE SĂ ÎȚI PETRECI ZIUA SFÂNTULUI NICOLAE

Ridicată înainte de moartea domnitorului Basarab I, în 1351–1352, după cum atestă un grafit slavon de pe peretele nordic al naosului, biserica a fost încheiată şi târnosită în zilele lui Nicolae Alexandru, iar cu pictură a fost împodobită şi în timpul lui Vladislav Vlaicu I. Fiind o biserică prea mare pentru necesităţile unei curţi domneşti, probabil că ea a fost înălţată în vederea recunoaşterii mitropoliei Ungrovlahiei de către Patriarhia de la Constantinopol, fapt petrecut câţiva ani mai târziu, în 1359, când a fost uns ca mitropolit Iachint de Vicina. În ultimul deceniu al secolului al XIV-lea sunt aduse „cu mare cinste şi cu litie” de la Vidinul cucerit de turci moaştele Sfintei Filofteia. Pentru o scurtă vreme s-au aflat aici şi moaştele Sfintei Paraschiva din Epirat, aduse tot de la sud de Dunăre.
În pronaos este înfăţişat în scena Deisis voievodul Nicolae Alexandru (1352-1364), iar pe peretele

nord-vestic al naosului voievodul Vladislav I (1364–1377) şi Doamna Ana.
Cele peste 300 de scene ale picturii originale din secolul al XIV-lea reprezintă, conform opiniei specialiştilor, unul dintre cele mai valoroase exemple de artă bizantină din sud-estul Europei, fără a putea fi integrate într-o şcoală şi un curent particular. Pe unul dintre pereţi există o pictură unică în lume, care o reprezintă pe Maica Domnului însărcinată.
Unele dintre fresce prezintă scene din viaţa Sfintei Filofteia, ale cărei moaşte au fost aduse la Biserica Domnească în anul 1396. Moaştele au rămas în lăcaşul de cult până în 1894, când au fost mutate la Mănăstirea Curtea de Argeș.
Dimensiunile bisericii, impresionante pentru acea vreme şi pentru această zonă aflată în afara Imperiului Bizantin, ca şi pictura ei de inspiraţie paleologă o fac cu atât mai impunătoare cu cât nimic asemănător nu s-a mai ridicat în vremurile ce au urmat. Practic, această biserică este punctul zero al civilizaţiei medievale de la sud de Carpaţi, „exemplarul cel mai valoros din epoca feudală de pe pământul românesc” (N.Iorga).
Un astfel de monument de patrimoniu, care ar merita să intre pe lista UNESCO (fiind mult mai valoros decât unele monumente existente deja în listă, precum Hurezi), este uitat şi neglijat, deşi el constituie actul de naştere al statului dintre Carpaţi şi Dunăre.
Pe piatra de mormânt ,descoperită de Nicolae Iorga în anii 20,se pot vedea și astăzi simboluri nespecifice lumii medievale românești: un arbore al vieţii încununat de o stea cu 12 colţuri, formată din tot atâtea triunghiuri echilaterale. Racla de piatră poartă sculptată o cruce templieră, iar la cap o Stea a lui David.

Bărbatul din Mormântul 10 avea toate însemnele Apusului – îmbrăcăminte şi bijuterii specifice – inclusiv un inel asemănător cu Prinţul Negru al Angliei, de aici şi modul în care istoricii români l-au denumit „Prinţul Negru al Ţării Româneşti“. Că voievodul este, fără vreun dubiu, de rit catolic o arată hainele, o cingătoare şi un inel despre care s-a crezut iniţial că este unul de logodnă. Cingătoarea (paftaua, în termeni istorici) găsită în mormânt şi care nu poate fi datată înainte de 1330-1340 scoate din calcul ipoteza că bărbatul îngropat acolo ar fi legendarul Negru Vodă, cel care, potrivit cărţilor de istorie, a descălecat la sud de Carpaţi şi a format Ţara Românească.
Personaje marcante ale lumii românesti, între care şi scriitorul Vasile Lovinescu, au lansat însă o teorie foarte credibilă, bine argumentată. În „Dacia hyperboreană”, Lovinescu propune următoarea teorie:
„Întemeierea Țărilor Române a fost făcută de iniţiaţi în vechile mistere, moştenite de la daci, care şi ei le-au căpătat anterior. Până la anul 1300, când intră în istorie, Basarabii sunt o castă, nu o familie, casta sacerdotală a dacilor, „purtătorii de căciuli. Cavalerul cu lebădă este, la rândul lui, un iniţiat întrucât pe sarcofag se află dăltuit Arborele vieţii, „Y”-ul sacru al lui Ianus, iar paftaua aminteşte că, în urmă cu 4000 de ani, Polul Ceresc era în Constelaţia lebedei sau a dragonului. Mulţi domni ai noştri, până la Mihai Viteazul, au fost conştienţi de descendenţa lor, adăugându-și în faţa numelui particula „IO”, care înseamnă „Ianus – „REGELE DACILOR”
De Sfântul Nicolae,o slujbă impresionantă și plină de semnificații vă așteaptă la Curtea de Argeș,locul unde s-au născut România și ortodoxia noastră.