A murit regina înrudită cu cel mai influent piteștean al tuturor timpurilor
Primul politician care a scris despre moartea Reginei Elizabeta a doua a fost Alina Gorghiu, președintele Senatului României, care a amintit în mesajul de condoleanțe de legăturile între Marea Britanie și România.
Mulți vă gândiți desigur la cele din ultimul secol dar câți știți că strada Justiției din Pitești, Primăria Pitești, Curtea de Apel Pitești sau Biserica Bunavestire(Sfântul Mina) au aparținut strămoșului argeșean al reginei sau al Prințului Charles?
Logofătul de Pitești, Ivan Norocea, ginerele Chiajnei și al domnitorului Mircea Ciobanu, deși istoria îl menționează puțin, a fost cel mai influent personaj al secolului XVI, primul care a avut ca plan de țară-UNIREA! Om de încredere pentru Mihai Viteazul, a slujit pentru 7 domnitori în toate cele trei provincii românești, era foarte bogat, informat cu tot ce se întâmpla la Istanbul, Vatican sau Veneția. Și-a căsătorit fiicele Velica și Zamfira, cu cei mai influenți oameni , iar prin spectaculoasa încrengătură a arborelui genealogic, Regina Elisabeta și Prințul Charles îi sunt descendenți.
Iată povestea descendenței care trece și pe la Pitești sau prin viile de la Izvorani-Ștefănești unde Norocea avea proprietăți!
Considerat de asemenea unul dintre oamenii politici valoroși ai timpului său, Petru Racz, de fapt Rațiu înainte să treacă în Transilvania, s-a înrudit cu logofătul muntean Ivan Norocea de Pitești și Szaszsebes (Sebeș, jud. Alba) prin căsătoria cu fiica acestuia, Zamfira – sora Velicăi, marea iubire a voievodului Mihai Viteazul. Ivan Norocea slujise pentru 9 domnitori, era cel mai influent și informat om, l-a ajutat pe Mihai Viteazul să facă unirea asta după ce el mai reușise asta prin nunta Velicăi, fiica sa, cu nepotul lui Petru Șchiopul, dar mariajul a durat puțin, mirele fiind asasinat.
Alături de Petru, care a murit în bătălia de la Șelimbăr, Zamfira Racz a ctitorit Biserica din Teiuș în secolul XVI. Zamfira este cea care a dus sângele Basarabilor munteni în șirul de relații la capătul căruia se găsește azi Prințul Charles. La opt generații după Zamfira, în 1812 se năștea Claudine Rhedey, descendenta mai multor familii nobiliare transilvănene., una dintre cele mai frumoase femei ale acelor timpuri.
Ducele Alexander de Wurttenberg a cunoscut-o pe Claudine Rhedey la un bal vienez pe când frumoasa contesă era încă foarte tânără iar ulterior s-au câsătorit chiar dacă a fost considerată o căsătorie morganatică, în care contesa şi copiii săi nu puteau să pretindă nici titlurile nobiliare şi nici moştenirea familiei regale a lui Alexander.
Fiul celor doi, prinţul Francisc de Teck, a luat-o de soţie pe principesa Mary Adelaide de Cambridge. Fiica prinţului Francis de Teck, Mary de Teck, a devenit regina Marii Britanii şi Irlandei prin căsătoria cu regele George al V-lea (1910-1936). Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a fost astfel stră-stră-strănepoata Claudiney Rhedey. Fiul reginei, prinţul Charles, este foarte ataşat de locurile natale ale contesei.