Cele mai fashioniste argeșence din istorie

Românii și mai ales româncele au fost mereu la modă. Despre doamnele, boieroiacele și domnițe din Argeș putem spune că au fost adevărate fashioniste și cheltuitoare în toate timpurile.
Moda se schimbă şi influenţa occidentală se resimte imediat ce ţările româneşti cad sub ocupaţia altor puteri. Femeile sunt primele care dau tonul acestor schimbări. Iată care au fost femeile la modă în secolul XIX.

Ocupaţia rusă din 1806-1812 este decisivă în acest sens. După şase ani de ocupaţie Bucureşti şi Iaşi îşi schimbă înfăţişarea, o schimbare vizibilă mai întâi de toate la nivelul veşmintelor, care afectează marea boierime. Toate femeile adoptă moda occidentală și nu doar în materie de haine ci și în materie de croitori,bucătari, servitori, profesori, haine, accesorii, mobile şi trăsuri care sosesc de la Wiena sau Paris la conacele sau casele.
În timp ce bărbatul ei se mută de la Golești la București după ce se naște ultimul copil și apoi colindă Europa în caftan și ișlic, preferând să fie european doar în spirit, Zinca Golescu-Farfaroaica se îmbrăcă modern, scump, de la Paris și e invidiată și curtată de tot Bucureștiul.

Moda se desparte ușor de stilul lansat de soția lui Napoleon Josephine.
Rochiile erau deseori purtate cu un guler rotund de in cu volane asemănător cu un volan elizabetan moale.Fustele au devenit și mai largi în partea de jos în timpul anilor 1820, cu mai multe ornamente spre partea inferioară a fustei, cum ar fi pliuri, volane sau bucle de mătase sau blană. Șalurile de care boieroiacele noastre nu au dus niciodată lipsă, fiind la porțile Orientului, rămân la modă.

Rochiile au rămas înguste în față, dar plinătatea la nivelul taliei ridicate din spate a permis spațiul de mers. Alte culori decât albul au intrat în stil, moda pentru țesăturile exterioare diafane s-a estompat (cu excepția anumitor contexte formale), iar unele elemente de ornamentație vizibilă au revenit la utilizare în designul rochiei (spre deosebire de simplitatea elegantă sau de albul subtil -broderie albă a rochiei de cca 1800). Să nu uităm că apare și juponul,cămașă de muselină care protejează rochiile scumpe de transpirație, dar și ciorapii care au fost de multe ori de un alb sau galben pal culoare carne.

Soțiile unioniștilor sau iubitele lor sunt adevărate fashioniste ale timpului, cea mai modestă este desigur -Pia Brătianu iar cea mai pusă la curent cu tendințele este Rallu Lamotescu, iubita lui Kogalniceanu, mutată la Vrănești, comuna Călinești, de gura lumii și pentru faptul că născuse o fată. Nici cele din neamul Golescu nu se lasă mai prejos, cu o bunică precum Zinca, Anica Racoviță, devenită Davila prin căsătorie, este una dintre cele mai elegante prezențe din București dar nu se dă în lături nici de la costumele populare din Argeș.

Odată cu creşterea volumului fustei s-a recurs pentru susţinere la utilizarea oaselor de peşte, iar în 1856 s-a ajuns la un schelet din 10 cercuri de metal legate între ele cu panglici din pânză.Pentru a se feri de frig, pe sub crinolină, doamnele purtau pantaloni până la genunchi, decoraţi cu dantele şi funde.În Franţa a devenit un subiect de caricatură, numită şi colivie, iar în Principate a purtat şi numele de malacov, după numele fortăreţei din sistemul defensiv al Sevastopolului, cucerită cu greu în timpul Războiului Crimeii.

După 1860 se modifică fusta, volumul ei se orientează spre spate şi se termină cu o trenă maiestuoasă.

Astfel îi pozează Elena Cuza, în 1863, lui Carol Pop Szathmari pentru portretul oficial. Ca şi cronolina, trena a fost criticată ca fiind neigienică, trecerea doamnelor pe stradă stârnind praful, care se aduna sub trenă şi îmbâcsea lenjeria de corp, ciorapii şi încălţămintea.Talia de viespe era foarte apreciată, în aşa fel încât un bărbat să îi poată cuprinde talia cu mâinile lui puternice. Adoptarea corsetului s-a dovedit a avea dezavantaje, prezentând un pericol pentru sănătatea femeilor. Existau legi nescrise pentru îmbrăcămintea potrivită fiecărei ore a zilei. La plimbare, doamnele aveau pălărie, iar umerii şi braţele erau acoperite.

Seara, femeia îşi expunea umerii şi braţele, purta o rochie decoltată şi plină de bijuterii. Pălăria nu îşi avea locul în ţinuta de gală, unde coafura se afla în centrul atenţiei.

Spre sfârșitul secolului XIX Bucureștiul are atenția captată de Elena Davila, devenită domnișoară de onoare a Reginei Elisabeta. Cu părul roșu, voinică și extraordinar de deșteaptă, aceasta uimește și prin apariții, rochii și bijuterii chiar și după căsătoria cu Jean Perticari, amândoi devenind pentru zeci de ani cei care se vor ocupa de creșterea copiilor Mariei și lui Ferdinand, dar și prietenii suveranilor.

Dacă fetele premierului Ion C.Brătianu nu ies în evidență în materie de haine și bijuterii, familia trăise doar din ce se producea la ferma de la Florica, risipiseră moșii pe idealuri nobile, cea de-a doua soție a lui Ionel Brătianu este cu siguranță cea mai scump îmbrăcată, cu bijuterii pe măsură, eclipsând chiar și regina, mai cu seamă pe durata căsătoriei cu Marghiloman.

Descendentă din familie de domnitori, Elisa Brătianu, născută Ştirbei, a avut o viaţă demnă de un roman. A fost eleva lui Ioan Slavici, soţia a doi prim-miniştri – Alexandru Marghiloman şi Ion I.C. Brătianu – şi vorbea fluent franceza, engleza şi germana, fiind extrem de apreciată pentru distincţia şi inteligenţa ei. Antipatică în ochii multora, surorile lui Ionel Brătianu suportând-o greu, aceasta avea un standard ridicat iar pasiunea pentru costume populare și-a găsit-o obligată fiind, prin căsătoria cu Ionel să locuiască și la Ștefănești.