CulturăȘtefănești

Evenimentul Muzeului Național Brătianu la 158 de ani de la nașterea lui Ion I.C.Brătianu

IONEL BRĂTIANU – 158 DE ANI DE LA NAȘTERE
EXPOZIȚIE TEMPORARĂ!
„AMPRENTA BRĂTIENILOR ÎN DOBROGEA – PODUL CAROL I DE LA CERNAVODĂ”

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, în colaborare cu Muzeul Național Brătianu, aduce, zilele acestea, un omagiu politicianului Ion C. Brătianu și inginerilor Ion (Ionel) și Vintilă I.C. Brătianu, care au lucrat pentru și la construirea Podului „Carol I” de la Cernavodă.
Luna august a anului 2022 marchează 158 de ani de la nașterea marelui om politic liberal Ion (Ionel) I.C. Brătianu.
Expoziția foto – documentară Amprenta Brătienilor în Dobrogea – Podul „Carol I” de la Cernavodă, realizată de MINAC, completată de expoziția de pictură, grafică și tehnici alternative fotografice ale artistei plastice Mihaela Florescu, a fost vernisată vineri, 19 august 2022, ora 12:00, în casa Brătienilor de la Florica, la Muzeul Național Brătianu.


Lavinia Dumitrașcu, cercetător științific MINAC, a declarat: ”Cea de-a doua „dinastie” a României, cea a Brătienilor, și-a pus amprenta și în soarta Dobrogei. După revenirea Dobrogei la Țară, în 1878, politicienii români au înțeles absoluta necesitate a legării directe a provinciei dintre Dunăre și Mare cu restul României. În acest sens, s-a realizat răscumpărarea și realizarea Podului de la Cernavodă și, desigur, a căii ferate Cernavodă -Constanța. Prin construirea portului de la Constanța, România s-a deschis pentru lumea întreagă.
Oamenii politici implicați direct în ridicarea podului în această locație au fost: Carol I, Mihail Kogălniceanu și Ion C. Brătianu. Tinerii ingineri Ionel și Vintilă Brătianu au fost trimiși de tatăl lor în echipa inginerului Anghel Saligny, tânărul care fusese ales, după două licitații ratate la care au participat marile case de construcții de poduri din Europa, să ridice podul. Tinerilor ingineri din familia Brătianu – mai ales lui Vintilă – nu le-a plăcut Cernavodă, poate și din cauza despărțirii de Florica, poate și din cauza obligațiilor față de moșiile familiei. Dar, cum spunea Vintilă, un Brătianu nu lasă niciodată treaba neterminată. Și s-au implicat, așa cum trebuia.
Expoziția Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța aduce în fața vizitatorilor Vilei Florica istoria Podului de la Cernavodă și implicarea Brătienilor în realizarea acestuia. Vă așteptăm să descoperiți o lume de poveste, de muncă și un pod pentru eternitatea neamului românesc”.
La rândul ei, Mihaela Florescu, artist plastic constănțean, a făcut portretele lui Ionel Brătianu și Vintilă Brătianu. De asemenea, a ilustrat în niște picturi impresionante Vila și Capela de la Florica. Podul de la Cernavodă a fost reprezentat printr-o tehnică numită oleotipie.
”Pentru un poet, lumea întreagă este poezie, iar pentru un artist plastic, lumea este făcută din lumini și umbre. L-am desenat pe Ionel Brătianu, la 158 de ani de la nașterea sa, fiindcă am simțit nevoia să-i aduc un omagiu acestui om care a avut un singur vis: România Mare. Podul de la Cernavodă este o reușită a arhitecturii, a artei în construcții. Rămâne impresionantă aglomerația de linii a acestui pod și nu ai cum să nu remarci complexitatea, structura și frumusețea. Nu este doar un pod foarte frumos, ci și un simbol al unirii Dobrogei cu țara” a spus Mihaela Florescu.

Articole similare