Un magistrat argeșean analizează pe larg procesul și situația politică din vremea Mântuitorului Iisus Hristos

În fiecare an, măcar în Saptămâna Patimilor, mulți avem mii de întrebări nu doar duhovnicești, specifice creștinului dar și de natură juridică sau istorică, fiindcă Sfintele Evanghelii ne transpun într-o lume îndepărtată dar atât de familiară pentru cei care au citit, cea a Ierusalimului de acum două mii de ani. Procesul lui Iisus Hristos a fost după criterii omenești? Cum era situația politică? Cum erau judecătorii sau tribunalele? Ce condamnare a primit și de ce a fost acuzat de fapt Iisus Hrisos? O analiză de excepție o face ca magistrat, dar mai ales ca un trăitor în creștin-ortodoxie, judecătorul Ion Rebeca, explicându-ne pe larg rolul tuturor ”instituțiilor” și personajelor pe care le regăsim în procesul și ultimile zile din viața Mântuitorului.

În ce context istoric, politic și religios a avut loc procesul Mântuitorului IISUS HRISTOS ?

Ion Rebeca: Mântuitorul a fost răstignit în perioada domniei împăratului Tiberius Caesar ( 42 î.Hr.-37 d.Hr.) și a regelui Irod Antipa fiul regelui Irod cel Mare, tetrarh al Galileei și Peerei ( 4 î.Hr.-39 d.Hr),atunci când Iudeea era provincie romană aflată sub guvernarea lui Pilat din Pont ( 26 d.Hr.-36). Guvernatorul exercita asupra provinciei atribuții militare , politice și judiciare. În această perioadă poporul iudeu care suporta cu greu dominația străină aștepta un eliberator , astfel că mulți iudei au crezut că IISUS HRISTOS a venit cu acest scop , deși propovăduia o altă împărăție care nu era din lumea această , numindu-Se pe Sine Fiul lui Dumnezeu , învățătură ce a scandalizat aristocrația iudaică , respectiv pe saduchei, farisei și cărturari care au hotărât să-L omoare. Răstignirea Mântuitorului a avut loc la sărbătoarea religioasă a poporului lui Israel denumită Pesach (Paștele evreiesc) care amintea despre eliberarea poporului de sub robia egipteană și ieșirea din Egipt sub conducerea lui Moise prin deșertul Sinaiului timp de 40 de ani . Principala acuzație adusă Mântuitorului era aceea de blasfemie, în sensul că S-a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu și nu respectă ziua Sabatului, o mare parte din minunile Sale constând în vindecarea bolnavilor fiind făcute în această zi.

Se poate discuta despre un proces al Mântuitorului IISUS HRISTOS din punct de vedere juridic, iar în caz afirmativ în ce măsură au fost respectate procedurile ?

I. Rebeca: Aș prefera să nu vorbesc despre Răstignirea Mântuitorului din perspectiva științelor juridice, mai mult decât din perspectivă teologică , fiindcă analiza juridică punând în discuție aplicarea corectă a procedurilor riscă să minimalizeze valoarea jertfei pentru mântuirea omului. De la căderea în păcat Dumnezeu a promis protopărinților Adam și Eva un Răscumpărător care prin jertfă să răscumpere firea umană cea căzută, iar această jertfă s-a manifestat nu numai prin batjocură și bătăi, dar și prin condamnarea nedreaptă a Celui fără de păcat. Condamnarea Mântuitorului fost hotărâtă de către guvernatorul Pilat din Pont în cadrul unui proces desfășurat sub incidența dreptului religios iudaic și a dreptului roman urmare a contextului politic în care a avut loc judecata. Ambele sisteme prevedeau garanții procesuale care să asigure acuzatului o judecată dreaptă numai că, în cazul Mântuitorului acestea nu au fost aplicate fiindcă scopul urmărit era acela al răstignirii , împlinindu-se în acest fel cele spuse de proroci prin Duhul Sfânt cu mult timp înainte de acest tragic eveniment din istoria omenirii.

Dreptul religios iudaic cuprindea un număr de 613 reguli inclusiv cele 10 porunci primite de Prorocul Moise de la Dumnezeu pe Muntele Sinai. Aceste porunci cuprinse în Tora și în Talmud sub forma comentariilor rabinice au fost date evreilor pentru a trăi în armonie cu voința divină potrivit îndemnului ’’ fiți sfinți ,că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt ’’( Leviticul 19,1) . O parte din porunci aveau un caracter strict juridic în sensul că prevedea reguli de judecată a unor fapte grave care se pedepseau cu pedeapsa cu moartea prin lapidare ca în cazul prorocilor mincinoși ( Deuteronomul 13,10). Regulile de procedură se bazau pe garanții care să asigure acuzatului o judecată dreaptă, precum: dreptul de a fi ascultat ,dreptul de a fi apărat de un apărător, dreptul la o judecată publică și pe timp de zi, dreptul de a propune probe, obligația instanței de a nu judeca în zile de sărbătoare , de a asculta cel puțin doi martori, reguli privind imparțialitate membrilor Sinedriului și condiția de cvorum pentru pronunțarea hotărârii. Aceleași garanții procesuale erau prevăzute și în dreptul roman, în sensul că, o persoană nu putea să fie condamnată dacă nu exista împotriva ei o plângere. Trimiterea în judecată era precedată de o cercetare prealabilă în care avea loc o întâlnire între acuzator și acuzat dându-i posibilitatea să se apere împotriva acuzațiilor. După trimiterea persoanei în fața judecătorului se stabilea termenul de judecată și jurații. În cursul judecății era asigurat dreptul la apărare al acuzatului pe tot parcursul procedurii. Hotărârea de condamnare era simbolizată prin punerea pietrelor negre, iar cea de achitare prin punerea pietrelor albe într-o urnă și niciodată nu se pronunța în public ci numai în fața Curții.

În ce măsură au fost respectate procedurile judiciare în cazul procesului Mântuitorului ?

I. Rebeca: Procesul s-a desfășurat în fața instanței religioase iudaice și în fața instanței civile romane reprezentată de procuratorul roman și niciuna dintre ele nu a respectat regulile de judecată. Mântuitorul IISUS HRISTOS a fost prins în Grădina Ghetsimani, acolo unde obișnuia să se roage, de către militari romani, slujitori de la arhierei și farisei potrivit relatării Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan( 18,3) , fără a exista vreo plângere sau mandat de arestare împotriva Sa.

După ce L-au legat a fost dus la casa fostului arhiereu Anna pentru a fi cercetat în legătură cu ucenicii și despre învățătura Sa. Procesul Mântuitorului a început în mod abuziv în noaptea de 13 spre 14 Nisan după calendarul iudaic, în lipsa unui plângeri, la ordinul unei grupări politico-religioase, care a dispus arestarea pe timp de noapte interzisă de legea iudaică pentru ’’ ca nimic să nu se petreacă în ascuns ’’.

Primul act de cercetare este interogatoriul luat de Anna care nu mai avea competențe jurisdicționale , urmare a pierderii funcției de Mare preot și președinte al Sanhedrinului instanța religioasă iudaică. În timpul interogatoriului IISUS a vorbit despre învățătura Sa publică în sinagogă și în templu unde se adunau toți iudeii pentru a-L asculta. Cu privire la activitatea publică Iisus îi cere lui Anna să îi întrebe pe ce care L-au ascultat. Cererea Mântuitorului din punct de vedere juridic poate să fie apreciată ca una în apărare, însă sluga arhiereului o apreciază ca fiind ofensatoare și pentru acest motiv Iisus a fost pălmuit.

După această scurtă interogare arhiereul Anna L-a trimis pe IISUS legat la ginerele său Caiafa care îndeplinea funcția de Mare preot în acel an pentru a continua cercetarea. Arhiereii bătrânii și tot sinedriul nu erau preocupați să afle adevărul cu privire la acuzațiile aduse Mântuitorului ci dimpotrivă căutau martori mincinoși pentru a-l condamna la moarte ( Matei 26,59). Deși mulți mărturiseau mincinos împotriva Mântuitorului , mărturiile lor nu se potriveau pentru a fi îndeplinită condiția prevăzută de legea iudaică în sensul că, o persoană nu poate să fie condamnată decât pe baza mărturiei a doi sau trei martori care nu se contrazic( Deuteronom 19,14). Preocuparea Sinedriului pentru administrarea probelor mincinoase care să justifice condamnarea la moarte a Mântuitorului este incompatibilă cu condiția independenței unei instanțe de judecată. Iisus Hristos nu a fost scutit de bătăi și batjocură nici în fața arhiereului Caiafa. Potrivit relatării Sfântului Apostol și Evanghelist Luca (22,63) cei care îl băteau erau bărbații care aveau sarcină să-l păzească pe acuzat ceea ce presupune o altă încălcare a regulilor de procedură privind garanția protecției părților implicate într-o procedură judiciară. Mântuitorul a fost scuipat , batjocorit, bătut cu pumnii și palmele în timpul cercetării și de către cei care nu aveau sarcina să-L păzească (Marcu14,65) . Întrunirea Sinedriului în două rânduri la arhiereii Anna și Caiafa s-a petrecut la intervale scurte de timp , pe tot timpul nopții până la cântatul cocoșului, când dis -de- dimineață ( Marcu 15,1) instanță a hotărât ca Iisus să fie predat lui Pilat pentru a fi judecat și condamnat la moarte. Pentru cercetarea acuzatului Tora impunea asigurarea unui interval de ’’ o zi solară întreaga ’’ pentru luarea unei decizii valabile , în cazul Mântuitorului existând o mare grabă legată de sărbătoarea legată de sărbătoarea paștelui evreiesc, dar și de dorința aristocrației iudaice de a obține cât mai repede cu putință condamnarea lui IISUS HRISTOS. Prin trimiterea Mântuitorului în fața procuratorului Pilat se încheie procedura în fața instanței iudaice fără pronunțarea unei condamnări , pe care Sinedriul avea competența să o stabilească în baza legii mozaice. Pentru acuzația de blasfemie în Tora era prevăzută condamnarea la moarte prin lapidare ( Deuteronom 13,10) , însă evreii doreau moartea Mântuitorului prin răstignire prevăzută în dreptul roman pentru faptele de: furt, trădare, viol sau batjocura împăratului, astfel ca batjocura Fiului lui Dumnezeu să capete dimensiuni și mai mari.

Guvernatorul Pilat avea competența să hotărască într-o problemă legată de religia iudaică ?

I.Rebeca: Guvernatorul unei provincii romane avea competența generală de a judeca orice litigiu de natură civilă sau penală, inclusiv conflictele religioase pentru evitarea unor eventuale tulburări în legătură cu acestea . Provincia iudaică era una greu de guvernat din cauza răscoalelor frecvente al extremiștilor zeloți, astfel că, Pilat avea tot interesul să judece și procesul Mântuitorului . Judecata în fața lui Pilat a avut loc în pretoriu ,undei iudeii nu au intrat , fiind considerat un loc spurcat care îi împiedica să mănânce Paștele (Ioan ,18,28). Acuzațiile aduse Mântuitorului au fost generale și contradictorii așa după cum au fost și probele mincinoase pe care bazau. La întrebarea guvernatorului, într-o formulare generală iudeii L-au acuzat pe IISUS că este răufăcător ( Ioan 18,10 ) , că se numește regele iudeilor sau că a fost găsit răzvrătind poporul evreu și instigându-l să nu mai plătească impozit ( dajdie ) cezarului care reprezenta Imperiul roman. Acuzațiile aduse Mântuitorului sunt de natură religioasă în sensul săvârșirii unui act unui act de blasfemie condamnat de legea iudaică și natură politică îndreptat împotriva împăratului denumit în dreptul roman ’’ crimen laese majestatis populi romani ’’. Iudeii au recurs la acuzația deosebit de gravă privind lezarea integrității împăratului pentru a fi siguri de condamnarea Mântuitorului la moarte prin răstignire potrivit unei legi edictată de împăratul Iulius Caesar în anul 46 î Hr, denumită ‚’’Lex Iulia de lezmajestate’’ în baza căreia Pilat a pronunțat condamnarea. Prin această condamnare a fost împlinit cuvântul Mântuitorului atunci când le-a vestit ucenicilor pătimirile și răstignirea sa. Acuzațiile aduse Mântuitorului la început au fost apreciate de către Pilat ca fiind exclusiv religioase, motiv pentru care nu avea interes să judece procesul încercând să trimită cauza Sinedriului , soluție ce nu convenea arhiereilor și cărturarilor fașă de scopul urmărit , acela al condamnării la moarte prin răstignire .Aflând că IISUS este din Galileea, Pilat a uzat de competența de a trimite cauza conducătorului local al provinciei respectiv regelui Irod Antipa care se afla în Ierusalim pentru sărbătoarea Paștelui (Luca 23,7-12) . Regele Irod a fost interesat mai mult să vadă o minune săvârșită de Iisus și nu să- judece procesul în care arhierii și cărturarii aduceau multe învinuiri fără ca IISUS să dea vreun răspuns. După ce regele și ostașii săi L-au batjocorit pe Mântuitorul îmbrăcându-L într-o haină strălucitoare L-a trimis din nou la Pilat săvârșind în acest caz din punct de vedere un conflict de competență ce necesita intervenția Împăratului Romei pentru a stabili instanța competentă. Reluând judecată , în urma unei cercetări sumare constând în întrebările puse Mântuitorului despre calitatea Sa de rege al iudeilor, Pilat a constatat că IISUS este nevinovat. Probabil la această convingere a contribuit și soția Guvernatorului, Claudia Procula, devenită ulterior creștină care a mărturisit despre IISUS că este Drept . (Matei,27,19) , atunci când Pilat se afla în scaunul de judecată.

Soluția privind nevinovăția Mântuitorului i-a nemulțumit pe arhierii și căpeteniile poporului evreu care au recurs la o stratagemă , aceea de a-l constrânge pe Pilat să pronunțe condamnarea sub presiunea mulțimii ușor de manevrat ( Matei 27,20) și sub amenințarea că se va face dușman al cezarului dacă ÎL va elibera pe IISUS (Ioan 19,12). Sub aceste amenințări Pilat luptă cu propria conștiință dar și cu teama de a nu dorinței de a nu își pierde puterea. Sub această presiune , pentru a face pe plac mulțimii, deși Pilat a recunoscut în fața acesteia că IISUS este nevinovat a poruncit ostașilor să-L biciuiască fiind de acord ca aceștia să-L batjocorească împletind cununa de spini pe care I-au pus-o pe cap și îmbrăcându-L cu o mantie purpurie. Ostașii veneau către IISUS zicând : ’’Bucură-te regele iudeilor ! Și-I dădeau palme ’’( Ioan 19,2) . Potrivit relatării Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan care a fost prezent la judecata procesului, Pilat L-a scos pe Mântuitorul purtând cununa de spini și mantia purpurie arătându-L mulțimii , care a cerut să fie răstignit. Din nou guvernatorul a recunoscut nevinovăția lui IISUS ,dar în loc să-L elibereze L-a predat arhiereilor și slujitorilor pentru a fi răstignit . Condamnarea la moarte s-a dispus de către Pilat nu pentru săvârșirea vreunei fapte cu vinovăție prevăzute în dreptul roman sau în legea iudaică și pentru a nu se face tulburare în popor. Pentru a nu fi părtaș la această nedreptate , în mod simbolic Pilat se spală pe mâini în fața mulțimii rostind cuvintele: ’’Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia .Voi veți vedea ’’ (Matei 27,24) . Gestul lui Pilat nu poate să îndrepte în niciun fel judecata nedreapta a Mântuitorului , care din punct de vedere teologic rămâne o mare Taină a mântuirii neamului omenesc.

Cât de corect a fost Pilat din Pont și în ce măsură a respectat dreptul roman?

I. Rebeca: Pilat din Pont este descris de către istoricul roman ca fiind un om crud , orgolios , arogant și insolent sub guvernarea căruia în Iudeea nu se putea obține nimic fără corupție , oamenii fiind condamnați la moarte fără judecată . În aceleași mod este descris Pilat și de către istoricul roman Josephus Flavius .Din descrierea sfinților evangheliști dimpotrivă Pilat pare să fie un om drept care a înțeles că din invidie arhiereii și cărturarii urmăreau condamnarea Mântuitorului la moarte prin răstignire. Spiritul dreptății manifestat de către Pilat este unul controversat , pentru că deși recunoaște public nevinovăția Mântuitorului, dă ordin ostașilor să-l biciuiască și să-L batjocorească punându-i pe cap o cunună de spini și îmbrăcându-L cu o mantie purpurie . Cedează la presiunea maselor și Îl predă pe Mântuitorul să fie răstignit , deși era convins că este un Om drept , ceea ce presupune lipsă de curaj în asumarea deciziei motiv pentru care rostirea adevărului în fața mulțimii privind vinovăția lui IISUS a rămas fără niciun efect. Pentru păstrarea funcției de guvernator a acceptat o condamnarea nedreaptă.

În timpul interogării Mântuitorului manifestă aroganță și dispreț atunci când Îi spune că are puterea să-L elibereze ,dar să -L și condamne, recunoscând posibilitatea să exercite în mod discreționar puterea indiferent de împuternicirea acordată de împărat și prescripțiile legale. Pare să fie preocupat de chestiuni profunde întrebându-L pe IISUS ce este adevărul , dar nu are răbdare să afle răspunsul fiind preocupat de altceva. Toate aceste însușiri ale lui Pilat s-au reflectat în condamnarea nedreaptă a Mântuitorului , despre care se amintește în descrierile evanghelice precum și în simbolul de credință .

Ce atribuții au avut arhiereii Anna și Caiafa cu privire la judecata Mântuitorului?

I.Rebeca: Anna și Caiafa au deținut titlu de arhiereu sau Marele preot. Titlul era deținut de primul dintre preoții din religia israelită de la apariția Israelului și până la dărâmarea celui de-al doilea Templu din anul 70 d.Hr. Aron a fost primul care a deținut titlul de Mare preot având funcții sacerdotale speciale , în sensul că numai acesta intra în Sânta Sfintelor o dată pe an unde aducea jertfă pentru sine și pentru greșelile poporului. Arhiereul prezida lucrările Sinedriului care judeca pricinile importante , interpreta Tora și delibera asupra chestiunilor publice .Alături de arhiereu din Sinedriu mai făceau parte 24 de’’ căpetenii preoțești’’,24 de ‚’’ bătrâni ‚’’ reprezentanții populației civile și 22 de cărturari cunoscători ai legii. Arhiereul Ana provenea din familia preoților saduchei ai macabeilor și de ținut funcția de Mare preot între anii 6-15 d.Hr. Este destituit din această funcție de către guvernatorul roman Valerius Gratius. I-au succedat cu acest titlu fiul Eleazar și ginerele Caiafa. Și după pierderea titlului de Mare preot Anna a rămas membru în Sinedriu având o mare influență probabil pentru calitatea sa de șef al grupării saducheilor. Așa se explică întrunirea primului sinedriu la casa arhiereului Anna pentru judecata Mântuitorului. Caiafa a îndeplinit funcția de Mare preot între anii 18-36 d.Hr.în perioada guvernatorului Pilat fiind destituit de către romani în același an cu acesta. A condus procesul Mântuitorului în timpul căruia a prorocit în mod involuntar că este de folos să piară un om pentru popor decât să piară tot neamul evreiesc.( Ioan ,11.49-52). Împreună cu bătrânii și cărturarii au pus la calea condamnarea Mântuitorului.

Ce deosebire există între Tora și Talmud?

I.Rebeca: Tora reprezintă o colecție de reguli cuprinse în cele cinci cărți ale lui Moise denumite în greacă Pentateuh de la cele cinci suluri pentru păstrarea acestora. Cărțile lui Moise au următoarele titluri : Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri și Deuteronom. După eliberarea poporului evreu de sub robia egipteană Dumnezeu l-a ales pe Moise să primească toate regulile pe baza cărora poporul să trăiască în armonie cu voința divină. În Tora sunt cuprinse 613 reguli inclusiv cele 10 porunci cunoscute sub denumirea de Tablele legii . Regulile cuprinse în cele cinci cărți ale lui Moise au fost comentate oral de către rabini timp de mai multe secolele, comentariile lor fiind cuprinse în Talmud. Atât Tora cât și Talmudul au fost folosite de evrei pentru cunoașterea lui Dumnezeu.

Cum s-a întâmplat ca doi membrii ai Sinedriului Iosif din Arimateea și Nicodim să participe la înmormântarea Mântuitorului?

I.Rebeca : Nicodim și Iosif din Arimateea au fost membrii ai Sinedriului și ucenici ai Mântuitorului cu care se întâlnea în taină. Se pare că cei doi ucenici nu au făcut parte din componența Sinedriului la adoptarea hotărârii ca Mântuitorul să fie judecat de către Pilat, motiv pentru care se pune în discuție respectarea procedurii și din punct de vedere al întrunirii cvorumului acestei instanțe religioase. Despre întâlnirea în taină a lui Nicodim cu IISUS relatează Sfântul evanghelist Ioan atunci când în contextul unei convorbiri Mântuitorul explică la nedumerirea ucenicului cum este posibil ca cineva să se nască a doua oară ’’ de sus ’’, pentru a intra în împărăția lui Dumnezeu Nicodim nedumerit cum este cu putință ca un om bătrân ‚’’ să intre a doua oară în pântecele mamei sale și să se nască”. Nașterea de sus o explică Mântuitorul ucenicului ca fiind nașterea din apă și din Duh reprezentând botezul. În această convorbire IISUS îi descoperă lui Nicodim dumnezeirea Sa și misiunea pe care o are de a se jertfi pentru mântuirea neamului omenesc ( Ioan 3,5,14).

După moartea Mântuitorului, ia o sută de litri de amestec de smirnă și aloe pentru înmormântare potrivit obiceiului Nicodim potrivit obiceiului la iudei. Iosif din Arimateea este ucenicul care i-a cerut lui Pilat să -i permită să ridice trupul lui IISUS care a murit înaintea celor doi tâlhari fără a mai fi nevoie să -I zdrobească picioarele. Împreună cu Nicodim l-a coborât pe Mântuitorul de pe cruce , iar după ungerea cu miresme și înfășurarea în giulgiu L-a pus într-un mormânt nou dăruit de acest ucenic.

Mulțumindu-vă pentru efortul depus la realizarea acestui material impresionant și sperăm de folos multora, vă mai adresez o ultimă întrebare, mai ales că sunteți magistrat și ne aflăm în preajma Sfintelor Paști. Vă regăsiți în vreunul dintre personajele care au provocat judecata și răstignirea Mântuitorului?

I.Rebeca: Mă regăsesc în multe personaje care au provocat judecata și răstignirea Mântuitorului. Întrebarea dumneavoastră mă provoacă la o mărturisire publică, pe care din păcate nu am ajuns la măsura duhovnicească să o pot face. Dacă doriți să vă spun despre vreo asemănare cu Pilat , cred că și în el mă regăsesc cu ceva fiindcă ”Sunt om viu . Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin”.

Vă doresc să vă bucurați de Învierea Domnului nostru IISUS HRISTOS !