Despre Generalul Perticari- cel mai devotat om al Regelui Carol

În 1851, se năştea un om ce va face istorie, doar că, după instaurarea comunismului și chiar după 1989, a fost scos din cărțile de istorie – Ion Perticari sau Jean, fiul unor boieri din sudul Argeșului, de la Izvoru. Acesta îmbrăţişează cariera militară şi avansează, consecvent, grad cu grad, astfel că, pe la 1877, îl găsim locotenent de artilerie. Termină primul Școala de Ofițeri de la București, urmează Politehnica la Paris și apoi Școala de Artilerie Fointainebleau. Strămoșul lui se ocupa de astrologie la curtea lui Mavrogheni și la un moment dat fusese surghiunit într-o mânăstire. Un alt strămoș menționat într-un hrisov trimis și lui Nicolae Iorga -Tudor Ştirbei (Tudor Ceauş din Izvor, mort în anul 1708), era fiul lui Radu Ştirbei (biv vel comis la 1679, cel care a îmbrăcat rasa călugărească luând numele de Rafail monahul; Radu era frate cu Cernica vel armaş, amintit anterior şi cu Zoiţa, măritată cu paharnicul Iordache Colfescu, cel care, din porunca sultanului, îl va ucide pe mitropolitul Antim Ivireanul în anul 1716.În timpul Războiului de Independenţă, Jean Perticari a scufundat, cu bateria sa „Elisabeta”, monitorul turcesc „Podgoriţa”, acel moment fiind cel în care Regele Carol l-a cunoscut și căruia până în 1885 i-a fost aghiotant. La 1887, Jean Perticari o ia în căsătorie pe Elena Davila, fiica celebrului medic și domnișoară de onoare a Reginei Elisabeta.

A proiectat tunul de câmp calibru 88 mm cu tragere rapidă al cărui prototip a fost realizat de Uzinele franceze “St. Chanoud”, conducerea armatei preferând să importe tunul “Krupp”, inferior, prin performanţe, celui proiectat de el. De asemenea, a inventat proiectilul unic cu dublă destinaţie, exploziv şi şrapnel, pe care l-a experimentat prin trageri reale efectuate la fortul Chiajna. La refuzul introducerii în fabricaţie a proiectilului său a trecut în rezervă, prin demisie, în perioada 1902-1911, mutându-se în comuna Izvorul de Sus, judeţul Argeş, unde a fost ales primar, şi unde a construit un spital, primul din mediul rural, o școală de meserii şi un castel.

Conacul este amplasat în mijlocul unui parc-pădure și reia stilul arhitectural german. Toate cele trei nivele ale sale cuprindeau încăperi amenajate în spiritul epocii, locul devenind în scurt timp destinația vacanțelor aristocrației românești: un salon mare și spații de primire la parter, cabinete de lucru și dormitoare la etaj. Lângă conac s-a ridicat o casă de oaspeți de dimensiuni reduse, pentru a fi folosită în vizitele prietenilor și apropiaților, dar și a membrilor Casei Regale.Amenajarea parcului de mari dimensiuni a început în 1904 după planurile arhitectului peisagist francez E. Redont, găsite în Arhivele Naționale.La începutul secolului 20, Jean și Elena Petricari sunt aleși drept educatorii lui Carol II-lea și ai principesei Elisabeta, Regele Carol considerându-l pe Jean Perticari cel mai devotat om din anturajul său. Generalul Perticari a plecat cu tânărul prinț și la Postdam unde, potrivit corespondenței păstrate la Arhivele Naționale din Argeș, primea regulat sume importante de bani dar și mașini, câte una pentru fiecare, ultimile modele. Multe din lecțiile de mânuire a armelor au avut loc la Izvoru-Argeș, unde își petreceau o parte din timp primii născuți ai Mariei și lui Ferdinand.

În anul 1911 a fost rechemat în armată, personal de regele Carol I, pe care îl va însoţi, în 1913, la tratativele cu împăratul Germaniei privind paternitatea României asupra oraşului Silistra.Generalul Perticari a avut o contribuției importantă în cadrul campaniei militare la sud de Dunăre, în timpul războaielor balcanice deși a refuzat propunerea Regelui Carol I de a comanda o divizie. Într-o scrisoare adresată principesei Maria cu ştiri despre prinţul Carol, generalul Perticari se arăta supărat că nu au participat ataşaţii militari de la Bucureşti la trecerea Dunării de către armata română pe la Corabia. „Niciodată, spunea el, „nu am văzut un entuziasm mai mare şi niciodată nu am crezut să-i văd pe ţăranii noştri strigând entuziasmaţi. Mii şi mii de oameni au defilat corect cu steagurile în faţă şi tunicile închise înaintea regelui strigând din tot sufletul „Trăiască România! Ura, trăiască Regele!”. „A fost un adevărat entuziasm, ardoare, încredere, tandreţe faţă de rege, nebunie, dorinţă de victorie de cucerire a lumii”. „Cu aceste trupe – spunea el mai târziu în faţa regelui şi a reginei – puteam să ajungem la Constantinopol”. În ceea ce priveşte populaţia Bulgariei, Jean Perticari nu credea că sunt doar 50.000 de români, în realitate, spunea el, erau mai mulţi de 250.000, tot malul Dunării vorbea doar româneşte, însă cu o singură biserică şi doar şcoli bulgăreşti.

În 1915 a reprezentat interesele României în Regatul Italiei unde la rugămintea Regelui Ferdinand a efectuat o vizită de strângere a relațiilor. Regele Vittorio Emanuele îl ia cu el pe generalul Perticari şi timp de trei zile vizitează frontul pe Isonzo, un prilej care-i dă posibilitatea lui Perticari să se întâlnească şi cu 80 de prizonieri români, în mare majoritate din Sătmar şi Săcele.Îi întreabă cum se face că au intrat şi ei în război, ei ca români. „Am jurat, răspund ei. – Şi dacă noi, românii, am fi ajuns să luptăm contra voastră, ce aţi fi făcut? – De, domnule, ce să facem, am jurat să ne apărăm ţara şi steagul. Am fi tras”. Şi Perticari îi vorbeşte regelui italian de loialismul românilor: „Un popor ca acesta, recucerit de români, ar deveni invincibil şi s-ar putea oricând conta pe el. Dar vedeţi, Sire, ei nu ar fi mulţumiţi de intervenţia noastră”.Rolurile cheie pe care generalul Perticari le-a avut în istorie sunt numeroase doar că presa, istoricii, politicienii l-au uitat într-o manieră nemeritată.