Partidele politice din vremea lui Iisus Hristos

Deşi Mântuitorul Iisus Hristos nu avea studii la vreo şcoală rabinică, învăţătura pe care o transmitea era superioară aceleia a rabinilor sau a persoanelor consacrate de la Templu, chiar faţă de cea a marelui preot, care avea un alt mesaj. Toţi aceştia au fost iritaţi atunci când mulţimea exclama: „Niciodată nu a vorbit un om cum vorbeşte Acest Om“ (Ioan 7, 46). Criticile aduse de către Hristos partidelor politico-religioase au dus la izbucnirea acestui conflict de autoritate. Să nu uităm că în textul pericopei evanghelice a Deniei de luni seara se aminteşte că Iisus i-a mustrat pe irodienii care au venit la El să-L ispitească cu banul catre Cezar.

Dar cine sunt aceste partide din vremea Mântuitorului? Care a fost contextul politic și social care a dus la răstignirea Sa?

Saducheii reprezentau clasa preoțimii din vechiul Israel. Etimologic, ei purtau numele Marelui Preot din vremea lui David si Solomon – Ţadoc sau Sadoc. Conservatori, pentru ei singurele cărți canonice erau cele care formează Pentateuhul. Saducheii au reprezentat multă vreme autoritatea religioasă si au detinut puterea politică si juridică, alături de farisei. Ei promovau o interpretare literală a Legii. Compromisurile lor cu stăpânitorii, persi, egipteni, greci si romani, i-au ajutat să-si mentină pozitiile si puterea.

Saducheii au adoptat la început o atitudine de indiferentă fată de Iisus si de controversele pe care le stârnea El. Au intervenit atunci când multimile au început să creadă tot mai mult că Iisus este Mesia cel promis. 

Fariseii s-au constituit din grupul scribilor si înțelepților de pe lângă Templu, numiți si cărturari la acea vreme. După cum le arată si numele (etimologic, fariseu provine din rădăcina paras = a separa) aceștia căutau să se separe de tot ceea ce era impur sau rău. Spre deosebire de saduchei, fariseii erau foarte deschiși către interpretări si dezbateri pe seama Legii. Ei considerau că pe lângă Scripturi (forma scrisă a învățăturilor divine), Dumnezeu îi transmisese lui Moise si o tradiție orală în care îl învăța semnificația si modul de aplicare a Legii.

În numeroase episoade din Noul Testament, fariseii se arată indignați de faptul că Isus încalcă prevederile Legii, mai ales în ceea ce privește munca în ziua de Sabat sau contactul cu persoane considerate impure. Iisus le atrage însă atenția asupra pericolului lipsei de profunzime spirituală si trăirii exclusive a aspectelor formale, destinate a masca în multe cazuri goliciunea interioară.

Zelotii  sunt nationalistii acelui timp, aveau să se facă remarcați cu precădere în perioada ocupației romane, fiind un fel de fundamentaliști fanatici ai acelor vremuri. Întemeietorul acestei grupări a fost Iuda din Gamala, care în timpul recensământului din anul 6 d.Hr, stârnise o răscoală împotriva stăpânirii romane.

Ei reprezentau o tendință politică diametral opusă celei reprezentate de saduchei sau farisei. Ei nu puteau concepe nici un fel de conviețuire cu puterea ocupantă şi considerau că este datoria oricărui bun iudeu să se opună prin orice mijloace Romei şi reprezentanților ei. Zelotii au fost în mare măsură responsabili de izbucnirea revoltei din anul 66 si de războiul civil care a urmat. Putinii zeloti care au scăpat asediului Ierusalimului s-au regrupat în vecinătatea Mării Moarte si au continuat lupta până în anul 73. Unul dintre cei doisprezece Apostoli ai lui Iisus a provenit din rândul lor – Simon Zelotul.

Acuzaţia pe care I-au adus-o iudeii lui Iisus, aceea de a fi „regele iudeilor“, de a Se aşeza ca rege în locul Cezarului, este întoarsă de guvernatorul Ponţiu Pilat, ordonând să fie pusă pe Cruce o tăbliţă cu însemnele: „Iisus Nazarineanul regele iudeilor“. A fost considerat un răzvrătitor și un zelot deși spre final, partidele au manipulat mulțimile să ceară eliberarea lui Baraba,  zelot, unul dintre liderii mişcării împotriva romanilor..