Cultură

SCUZE PUBLICE CĂTRE DOAMNA CARMEN ELENA SALUB DIN PARTEA LAVINIEI FELICIA NASTASE

Prin acordul de mediere încheiat în 10 ianuarie 2020, am ajuns cu doamna Carmen Elena Salub la acordul de stingere a litigiului din dosarul penal nr. 8639/280/ 2019, aflat pe rolul Judecătoriei Pitești, ce are ca obiect lovirea sau alte violențe, art.193, aliniatul 1 din Codul Penal, prin a-mi cere scuze public atât pe pagina personală de Facebook, cât și în ediția printată a săptămânalului Jurnalul de Argeș și Revista Agressive.
”Doamnă,
Doresc prin acest mesaj public să-mi cer scuze pentru ieșirea mea reprobabilă din 3 mai 2017. Regret cu sinceritate lipsa mea de profesionalism în acel contex, precum și ieșirea necontrolată. Un astfel de derapaj comportamental nu se va mai întâmpla, nefiindu-mi familiar. Vreau să clarific faptul că nu este obiceiul meu să mă comport așa și că am fost copleșită de presiunea mai multor întâmplări din acea perioadă. Regret sincer cele întâmplate și promit că pe viitor nu am să mai am reacții violente ”.

LAVINIA FELICIA NASTASE

Articole similare