Uite cine a inventat mititeii

Povestea micului românesc a început în urmă cu peste 150 de ani, iar de-a lungul timpului preparatul autohton şi-a câştigat popularitatea pe grătarul tuturor românilor. Legenda spune că primul mic a fost mâncat în Centrul Vechi al Capitalei, fiind inventat dintr-o întâmplare.

Povestea micului a început în Bucureşti, în urmă cu mai bine de un secol, atunci când un bucătar iscusit din Capitală, Iordache Ionescu, le pregătea clienţilor săi mai multe preparate la grătar. Cârciumarul Ionescu, aşa cum era cunoscut printre clienţii localului, avea o reţetă excepţională de cârnaţi, renumită în tot oraşul, care a stat la baza micului din zilele noastre, explică istoricul Dan Falcan. Pentru a putea decola spre marile afaceri, el şi-i alătură şi pe cei doi nepoți ai săi, frații Iordache și Constantin Ionescu, tot fii de plugar din Ciochina.

Într-o zi, cârciumarul muncea de zor la cârnaţii pregătiţi la grătar, dar maţele în care învelea carnea tocată s-au terminat. Văzând că cererile la cârnaţi sunt din ce în ce mai multe, Iordache Ionescu a luat o bucată din „aluatul cârnatului“ şi a pus-o pe grătar fără niciun fel de maţ. Primul care a gustat invenţia cârciumarului a rămas impresionat de gustul „mititelui“, iar noul produs s-a transformat în vedeta localului din centrul oraşului.

Cârciuma se afla pe strada Covaci, nr.3 și a devenit celebră și grație unui ziarist care o frecventa,  Nae Orăşanu , boem celebru al Bucureștilor vremii. Din 1866 era chestor al „văpselii” de roșu, iar masa de unde pătimea undercover și după program era cea cu numărul 5, situată pe terasă, și care, în cinstea sa, era denumită a „ziariștilor”. Spirit pamfletar şi spiritual prin vocaţie, fost redactor şef al revistelor satirice mult gustate în epocă, „Nichipercea”, „Daracul” sau „Sărsăilă”, Orăşanu nu a scăpat ocazia de a boteza bucatele şi băuturile servite la „Trei foi de viță”, în încercarea de a le înnobila originea simplă, unele dintre denumiri devenind în timp adevărate „instituţii”:sticla cu apă era denumită de el „o naturală”;ţuica, „o idee”;ardeiul iute, „un focos”;apa cu borviz, „o baterie de vin”;cârnaţii obișnuiți, „patricieni”;cafeaua cu rom, „un marghiloman”, iar cea turcească, „un taifas”. Povestea spune că și micul nostru tradițional şi-ar fi găsit aici nașul de botez, tot în persoana pamfletarului.

 Faima mititeilor preparati de Iordache a ajuns si in Franta, unde, in 1899 restaurantul a fost medaliat la Expozitia Internationala de la Paris, iar in 1900 a reprezentat Pavilionul Romanesc, mititeii, denumiti de francezi saucisses a la roumaine si tuzlamaua, facand furori printre francezi. La Expoziția Mondială din 1939, micul neaoș a devenit un erou și o vedetă,traversând și Atlanticul, împreună cu vocea Mariei Tănase, făcând furori în rândurile publicului american. Alt ambasador de seamă al micului nostru a fost Constantin Brâncuși, care-l prefera acompaniat de mămăliguță și mujdei, stins apoi cu un vin frust. Mari oameni de afaceri sau fețe simandicoase, care au trecut pragul atelierului său din Montparnasse, n-au ratat acest ritual gastronomic „barbar”, oficiat de maestru în cunoscutele sale straie de tarabostes.