Vestitoarea primăverii (BABA 6) – Gina Pavel
Babele vestesc venirea primăverii, se spune că în aceste zile Baba Dochia, cea care aduce iarna, începe să-și dea jos cele 9 cojoace, iarna lăsând loc primăverii să vină. Este o tradiție pur românească, iar fiecare își alege o zi să vadă cum îi este anul.
Revista noastră vă prezintă în perioada 1- 9 martie câte o femeie de succes, cunoscută în domeniul în care activează și care, pe lângă provocarea de a poza altfel decât așa cum ne-a obișnuit în viața cotidiană, va însufleți o clădire uitată sau despre care contemporanii nu știu prea multe.
Vechea Prefectură a Muscelului este un punct de atracție și pentru turiști, nu doar pentru cei care locuiesc în Câmpulung. Lucrările au fost finalizate abia în 1934, în timpul prefectului N. D. Nicolau, clădirea emblemă a oraşului fiind inaugurată la 21 noiembrie acel an. Realizat în stilul neo-românesc- Petre Antonescu, în maniera arhitectului Ciortan, edificiul este o reuşită sinteză între elemente de factură neo-brâncovenească cu cele de factură neo-romanică, neogotică şi neo-bizantină. Se remarcă în mod deosebit scara interioară de onoare, având balustrada cu ornamente ajurate (fitomorfe şi fantastice), executate în piatră de Mateiaş, iar la etaj cu o loggie cu arce înalte trilobate şi cu trei balcoane bogat decorate, sugerând forma amvonului de biserică .
Nu poți trece cu vederea celebra gară cândva, sora geamănă cu cee de la Golești, doar puțin mai mică, nici Bulevardul Pardon unde era plin de ofițeri și cucoane gătite acum 130 de ani sau Grădina Merci unde cânta fanfara duminica iar fetele aruncau batista pe jos ca să poată atrage atenția vreunui june.
Gazda noastră perfectă, dezinvoltă și amuzantă a fost Gina Pavel, probabil cea mai cunoscută femeie din Câmpulung, o artistă și o profesoară îndrăgită de toată lumea.
Toți știu că este sora marelui artist Marcel Pavel dar puțini știu că sunt patru frați la mama, toți artiști. Gina are un fiu foarte talentat care cântă și a absolvit UATC, fiind premiat în multe rânduri la festivaluri de gen, cum ar fi -Cinema Iubit.
Absolventă a Liceului Dinicu Golescu din Câmpulung și a Facultății de Pedagogie Muzicală, a trăit încă de mică într-un mediu muzical de excepție dar și într-o casă de patrimoniu așa cum numai Câmpulungul are.
De-a lungul timpului, a inițiat în arta cântatului sute de copii care au obținut premii la concursuri prestigioase. Lucrează la Casa de Cultură „Tudor Mușatescu” și de un an colaborează și cu Centrul Cultural Județean. Are o trupă-Getica și trăiește o frumoasă poveste de dragoste și artă alături de Cristi Răduț, un extraordinar instrumentist.
Se îmbracă mereu în negru, iubește rock-ul dar cântă jazz sau muzică ușoară.
”Cred că în profesie trebuie să fim serioși. Studiul și seriozitatea te fac să ajungi departe. Am încercat să le inoculez acest lucru și elevilor mei, fiului meu dar și celor cu care colaborez. Iubesc ceea ce fac!”