De Dragobete, faceți cunoștință cu burlacii Argeșului
Dragobetele la români e asemuit de mulți etnologi cu un personaj din Olimp, zeu tânăr al Panteonului autohton cu dată fixă de celebrare, patron al dragostei și bunei dispoziții, fiind identificat cu Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, și cu zeul iubirii – Eros, în mitologia greacă. Când vine el, se înnoiește firea întreagă, se pregătește natura de primăvară, oamenii și natura se pun în acord, iar el aleargă după fete să le sărute și să le spună vorbe frumoase.
Dar cine se potrivește cu profilul Dragobetelui de la noi din Argeș? Cu ajutorul unor cititoare provenite din toate domeniile, am făcut o listă scurtă de burlaci cunoscuți, de succes, veseli și cu latură artistică dezvoltată peste poate.
Robert Glință este singurul înotător român campion mondial la 100 metri spate care a ajuns în finala Jocurilor Olimpice. În vârstă de 22 ani, din Pitești, și-a dedicat copilăria și adolescența performanței sportive. În urmă cu șase ani a părăsit România pentru America, dar s-a întors, și-a tatuat pe mână cercurile olimpice să își amintească unde trebuie să ajungă. Nu are timp de fete, deși până acum câteva luni a fost văzut la brațul unei domnișoare. Singurul lui adversar este timpul.
Lucrețiu Tudor-în vârstă de 38 de ani, a devenit celebru în Argeș când a preluat conducerea Finanțelor Publice în 2018, cu suținerea PSD Pitești, iar de atunci a devenit un răsfățat al presei și mereu în atenția publică. Fiul fostului director al Teatrului Davila-Sevastian Tudor, Lucrețiu a trăit mereu în mediul artistic, a avut o viață mondenă bogată, prieteni la fel și mare succes la fete, fără a avea o situație finaciară de excepție. Cu toatea acestea este încă neînsurat și fără multe șanse de a-și pune pirostriile prea curând, protectorii săi pregătindu-i un viitor frumos în politică, chiar la vară. Fetelor, mai aveți de așteptat!
Eduard Leață, 29 de ani, este poate cel mai titrat instrumentist pe care l-a dat vreodată Argeșul. La 18 ani a devenit cel mai bun tânăr chitarist din lume și este singurul român, în afară de George Enescu, care a absolvit cea mai prestigioasă instituție internațională de profil – Academia Chigiana din Siena, Italia. A început să studieze chitara în copilărie, cu doamna Mariana Badea, la Școala Populară de Arte din Pitești unde acum, la maturitate, s-a decis să se întoarcă în postura de profesor pentru că vrea să demonstreze că poate face performanță și acasă, în România. Este timid, vorbește puțin și cu fetele este extrem de pretențios. Se îmbracă sport, dar la nevoie scoate din dulap pantofii Prada și costumul Armani. Călătorește frecvent în străinătate pentru concursuri și concerte. Nu urcă, însă, în avion niciodată pentru că nu-l lasă cu chitara lângă el.
Andrei Tecău este unul dintre cei mai urmăriți burlaci din Argeș. S-a născut la 3 februarie 1991 într-o familie de profesori obișnuită, dar în momentul în care tatăl său a devenit președintele CJ Argeș și el a devenit vânat și urmărit de presă și public, considerat fiind o vreme ”băiatu` lu` tata”. A făcut tenis de performanță, a studiat în Marea Britanie și în Italia, are o fire prietenoasă atât în cluburile de fițe din București, cât și în mediile modeste ale Argeșului. Cuminte când trebuie și rău când e necesar, Andrei Tecău este un băiat după care multe fete suspină, dar el a plecat la București. Ca model la capitolul femei, cea care va dori să îl cucerească trebuie să îi cunoască mama, un model de eleganță și bună cuviință.
Cătălin Iancu Jr. a devenit cunoscut argeșenilor de mic, mulți considerându-l un fenomen la țambal. Olimpic pe țară în fiecare an la instrument, acesta a devenit un adolescent și apoi un tânăr frumos, îmbrăcat după ultimele tendințe, dar foarte descurcăreț și independent. Trăind de mic în mijlocul femeilor-soliste, dansatoare, colege nu are emoții în nici o situație și afișează un aer cuceritor. Deși nu are probleme cu banii, la acest moment fiind unul dintre cel mai bine plătiți instrumentiști din Argeș, a preferat să nu plece la București sau în străinătate, ci să studieze la Pitești.
Când te duci la spital și doctorul e frumos, jumătate din afecțiune e ca și vindecată. Medicul burlac găsit de cititoarele noastre este Mircea Stoian. Are 30 ani, este specializat în radiologie imagistică și a primit la naștere niște ochi albaștri de excepție. A dat Bucureștiul pe Mioveni, tentat de tehnologia ultramodernă din noul spital. Doctorul Stoian este foarte discret în ceea ce privește viața personală, rezumând-o într-o frază scurtă – „Sunt aproape luat”
Din lumea fotbalului, propunerea cea mai solidă este Andrei Panait. Fotbalist la F.C. Argeș dintotdeauna, dedicat culorilor alb-violet, în vârstă de 31 ani, originar din Mioveni, joacă pe postul de mijlocaș. Are 1,82, 79 de kilograme, se îmbracă fashion și nu neapărat sportiv. Deși are ochii verzi, un aspect fizic plăcut, nu epatează, nu petrece nopțile în cluburi, motiv pentru care și fetele sau fanele nu reprezintă o prioritate. Dacă vreți totuși să îl întâlniți, dimineața la Cafegiu 2 petrece o oră savurând o cafea și un croissant. Femeia ideală, din câte am auzit, e mai mult pe profilul de bibliotecă decât cel de discotecă.
Bogdan Panțiru are 21 de ani și este unul dintre tinerii ambasadori ai Călușului de pe Valea Cotmenei. A rămas atașat comunei natale, Bârla, chiar dacă a purtat steagul Călușului în toată Europa. Când spui Dragobete în mediul rural, te gândești la el. Nu este foarte cunoscut ca nume, dar chipul său, mai ales în costum popular, le este familiar tuturor celor care urmăresc spectacole și emisiuni, exclamând:”Ce băiat frumos și sexy!”