AZI E ZIUA CELUI MAI MARE LĂUTAR CONTEMPORAN ROMÂN
Astăzi, 6 septembrie este ziua celui mai faimos lăutar român contemporan cu noi-Constantin Lătărețu. Deși toate prestațiile sale sunt de un înalt profesionalism artistic, acesta de multe ori a declarat că nu îi place să fie considerat un artist fiindcă i se pare prea superficial pentru a defini ceea ce face iar ”lăutar” este termenul în care se regăsește.
Virtuos neasemuit și la vioară, cu o voce minunată care amintește multora de Zavaidoc, Constantin Lătărețu vine de la Runcu- Gorj dintr-o familie care de generații cântă și duce mai departe tradiția lăutarilor din Gorj. prima recunoaștere națională a cunoscut-o la 18 ani când a câștigat Trofeul ”Maria Tănase”.A fost laureat a numeroase concursuri de gen, a scos albume, concertează în toată țara și este o apariție constantă la posturile de televiziune. Consacrarea și ”intratul” săptămânal în fiecare casă de român și-a făcut-o și emisiunii ”Politică și delicatețuri” unde Mircea Dinescu l-a avut invitat aproape permanent.
A absolvit Conservatorul, a concertat și la Filarmonica Pitești sau la Festivalul de Romanțe ”Crizantema de aur” iar de anul trecut prezidează un festival național de muzică lăutărească. În viața de zi cu zi este cât se poate de modest, are o soție minunată și două fiice care îi seamănă iar cea de-a doua sa familie o constituie micul taraf care îl însoțește pretutindeni.
La mulți ani, Dodo! Să bucuri milioane de oameni cu muzica ta încă o sută de ani! Și vă invităm la o piesă cu peste un milion de vizualizări pe youtube- ”Geaba mă sculai de noapte”