AFLĂ CE PREOT DIN PITEȘTI A DEVENIT CUSCRUL A DOI MILIARDARI ÎNTR-UN AN
Rugăciunile părinților binecuvântează căile fiilor! Dacă părintele este și preot cu atât mai bine și durabil se vede acest lucru. Ce sunt binecuvâtările pentru niște copii frumoși și deștepți în vremea contemporanilor noștri fără ”pâinea noastră cea de toate zilele, (a se citi bani). Mai nimic! Există, însă, și averi care se pot salva și destine care pot avea un curs frumos.
Preotul Marius Zenon Costache de la Biserica Sfânta Treime de pe Scoroboaia a reușit într-un an o performanță pe care greu cineva ar putea să i-o egaleze. În mai puțin de un an, a devenit cuscrul a doi miliardari celebri din Pitești. Fiica sa Cătălina s-a căsătorit anul trecut cu Andrei Penescu, au făcut nunta la Ramada și au împreună un copil.
În acest week-end, la București, Smaranda Văsâi, fiica lui Gigi Văsâi, l-a ales drept soț pe Teoctist Costache, fiul aceluiași preot cuminte și bun. Cătălina studiază la Facultatea de Medicină, iar Teoctist a fost plecat la Universitatea din San Diego.
Socrii lor sau mai bine zis cuscrii preotului nu sunt niște persoane foarte ”duse la biserică”, unul s-a ocupat de supermarketuri, fotbal și televiziune, iar celălat de electronice, imobiliare, gunoaie și orice produce bani. Preotul Costache, la rândul său, se poate lăuda cu faptul că scrie, publică și, chiar dacă nu a avut ocazia să aibă multe cărți de credit, a citit mii din cele reale și le-au aprofundat atât el, cât și copiii.