Mâine se va vota la ședința Consiliului Județean Argeș proiectul de demitere a președintelui Consiliului Județean, Dan Manu. Acest proiect a fost inițiat de cei 12 consilieri ai opoziției iar multă lume l-a luat în derâdere, considerând că 35 minus 12 va da un eșec total. Cum stau de fapt lucrurile care mocnesc și macină puternic în spatele ușilor închise PSD Argeș?51718667 622573814822327 2200717353862299648 n bf408

Mâine, ALDE are tot interesul să voteze alături de PNL,PMP și PAM fiindcă Simona Brătulescu ar ajunge președinte CJ Argeș timp de 9 luni. Din această poziție, aceasta ar putea să își negocieze viitorul în oricare altă parte, ALDE fiind în cădere liberă. Mai mult, viața a dovedit că Simona nu e conflictuală și lasă pe toată lumea să își facă agenda personală, chestiune pe care PSD Argeș o agrează și s-ar putea să o încurajeze.

Consilierii PSD sunt împărțiți neoficial în mai multe tabere, în funcție de interese și opinii. Oamenii lui Valeca îl vor susține pe Manu doar pentru că Valeca evaluează partidul în funcție de studii și titluri iar Manu fiind ”profesor, doctor și alte chestii”se apropie de exigențele sale. ”Sateliții” lui Georgescu de la Mioveni s-ar putea însă, cu ajutorul votului secret să nu împărtășescă opțiunea președintelui. De când cu spitalul, cuțitele și săbiile între edilul de la Mioveni și Dan Manu s-au ascuțit, cel din urmă sabotând, amenințând și recurgând la tot felul de metode pentru a împiedica exodul unor medici prestigioși la Spitalul Sf. Spiridon. ”Buzduganul” lui Ion Georgescu deja a dat semne de dezaprobare la adresa președintelui Dan Manu la ultima conferință de presă.Ne referim desigur la Nicolae Velcea.MANZ 43870

Nici Mărășoiu de la Topoloveni sau fostul președinte Florin Tecău nu dau semne că ar aproba derapajele lui Dan Manu. Ion Mânzână, vicepreședinte al C.J.Argeș, nu s-a exprimat în niciun fel dar pe termen lung ar fi principalul beneficiar al acestei mișcări fiindcă el are ca atribuții chestiunile serioase ale județului și ca și până acum, Dan Manu a fost trimis la joacă prin județ cu flacăra Centenarului sau Araxy Negoșanu la Centrul Cultural Județean, el și Maria Dinu fiind cei care fac strategiile județului. Chiar și la șefia partidului i-ar crește șansele mai ales că are o susținere sinceră și de mulți ani din partea primarilor din sudul Argeșului.

Altfel spus, PNL Argeș împreună cu PAM și PMP au mari șanse să își pună mâine la rever o victorie cu ajutorul PSD!