După mai multe săptămâni de atacuri din partea unei anumite părți a PNL Argeș pe care presa a denumit-o ”puciști” și culminând cu o conferință de presă ținută astăzi de mai mulți primari liberali , nu la sediul partidului ci într-un hotel, unul dintre cei mai atacați oameni din conducerea județeană, secretarul general PNL Argeș-Florentin Popa, a postat pe pagina sa de socializare un mesaj lămuritor.70486596 1186498851538631 4376201113435635712 n1 c9d28

Pe lângă demontarea unor acuze și explicarea în amănunt a ”fișei postului” de secretar general, acesta a avut și un mesaj emoționant din care răzbate profunda nemulțumire pentru jignirile care i s-au adus: ”Faptul ca locuiesc intr-o localitate rurala, nu inseamna ca ma descalifica si sunt o rasa inferioara, ci dimpotriva, ma simt mandru pentru ca "la tara" sunt mai multi oameni harnici si cu principii sanatoase.”

Tot în declarația sa regăsim dezmințirea faptului că ar fi fost propus pe o listă internă la funcția de prefect cât și dezvăluirea că și-a scris demisia și s-a pus la dispoziția partidului pentru o eventuală decizie:”Mi-am asumat aceasta functie si aș vrea sa merg pana la capat.Cu toate acestea, in urma cu doua saptamani mi-am scris si demisia in alb lăsând la latitudinea președintelui sa ia masura pe care o consideră corecta, dacă eu sunt problema la PNL Arges.”

Florentin Popa a fost viceprimar la Vedea, primar interimar iar din 2017 este secretar general al PNL Argeș.Este căsătorit, are doi băieți și administrează o afacere de familie.