Mereu țara noastră a privit cu admirație sora mai mare latină-Franța și cu bună știință sau nevoită a adoptat legile, mentalitatea, moda și multe alte lucruri bune sau metehne.Chiar Și în marile conflagrații mondiale România a fost mereu alături de Franța.O modă creată de pașoptiști în fuga lor de otomani sau ruși, o modă periculoasă astăzi când Macon,președintele lor este huiduit chiar de 14 iulie.Juillet22 eeb67

În zilele noastre se dicută mult despre Dacia când vine vorba de economie și Dacian(Cioloș) când vine vorba de ajutorul serios dat de România Franței, a se vedea subvențiile la agricultură a le fermierilor francezi.

Dar cine sunt  cei câțiva din mulții români plecați în Franța care au făcut celebră și cunoscute cultura, turismul și alte domenii?

Considerat unul dintre marii sculptori ai omenirii, Brâncuşi s-a născut la Hobiţa (judeţul Gorj), pe 19 februarie 1876. A murit pe 16 martie 1957, la Paris. Ajunge la Paris în 1904, stabilindu- şi ulterior cartierul general în atelierul din Impasse Ronsin, unde a creat o lume cu accente româneşti. “Sărutul”, “Pasărea Măiastră”, “Domnişoara Pogany” sau Ansamblul de la Târgu Jiu sunt doar câteva dintre operele de referinţă ale marelui sculptor, rămas în conştiinţa mondială prin profunzimea şi originalitatea creaţiei.17353636 1526136867408606 299528952981023286 n df5a9

Emil Cioran a fost unul dintre cei mai mari gânditori ai secolului trecut. În 1934 a publicat primul său volum, “Pe culmile disperării”. Au urmat “Cartea amăgirilor” (1936); “Schimbarea la faţă a României” (1936); “Lacrimi şi sfinţi” (1937) şi “Amurgul gândurilor” (1940). După aceea s-a mutat la Paris şi a publicat doar în limba franceză. În 1949 i-a apărut prima carte în franceză, “Tratat de descompunere”, pentru care a primit, în 1950, premiul “Rivarol” pentru debut. A murit pe 20 iunie 1995, într-o mansardă din Cartierul Latin, din Paris.561279 231468933661721 662730348 n 9af93

Putini sunt cei care ştiu că simbolul Parisului, celebrul Turn Eiffel, a fost realizat după o tehnologie inventată în România de inginerul Gheorghe Pănculescu (1844-1924). După ce a absolvit cursurile Politehnicii din Zürich, inginerul Gheorghe Pănculescu ajunge să lucreze în cadrul companiei Eiffel. În acea perioadă, românul inventează un sistem de îmbinare a traverselorde cale ferată, care avea să revoluţioneze construcţiile metalice. Astfel, datorită metodei de montare a şinei pe traverse în afara spaţiului căii ferate francezii au acum cu ce să se mândrească: Turnul Eiffel.Chiar și Ionel Brătianu, student fiind a contribuit ca ucenic la construcția acestui minunat simbol.430649 366855483335634 1586638733 n 7ef65

Eugen Ionescu (1909-1994), celebru în afara României sub numele de Eugène Ionesco, în conformitate cu ortografia franceză, a fost un scriitor de limbă franceză originar din România, protagonist al teatrului absurdului şi membru al Academiei Franceze.

descărcare 0a34aTristan Tzara (1896-1963) e pseudonimul lui Samuel Rosenstock, poet şi eseist român evreu, născut în România şi stabilit mai târziu în Franţa, cofondator al mişcării culturale dadaiste, care a condus la o revoluţie majoră în artele plastice şi în literatură. Cele mai cunoscute texte dadaiste ale lui Tzara sunt: “La Première Aventure céleste de Monsieur Antipyrine” (1916; “Prima aventură cerească a domnului Antipyrine)” şi “Vingt-cinq poèmes” (1918; “Douăzeci şi cinci de poeme”), respectiv manifestele mişcării: “Sept manifestes Dada” (1924; “Şapte manifeste Dada”).Henri Negresco Grande 26eee
Fondat de fiul unui hangiu din București, Hotel Negresco din Nisa este astăzi unul dintre cele mai bune hoteluri din lume, membru al asociației The Leading Hotels of the World. Un palat în adevăratul sens al cuvântului, Hotel Negresco este cunoscut mai ales pentru enormul dom de sticlă care acoperă Le Salon Royal, construit de cel care a dat numele Turnului Eiffel.31183504 1665822263536316 5943229509158305792 n 02798

În 1893, fiul unui hangiu din București, pe nume Henri Negrescu, ajungea la Monte Carlo și începea să lucreze în restaurantele din principatul monegasc. În scurt timp, el urma să devină directorul restaurantului Helder, iar apoi directorul restaurantelor de la Cazinoul din Nisa si de la Cazinoul din Enghien-les-Bains, în 1905.Pe 8 ianuarie 1913, Hotel Negresco și-a deschis pentru prima dată porțile pe celebrul bulevard Promenade des Anglais, în dreptul Golfului Îngerilor. Un candelabru decorat cu 16 309 cristale Baccarat a ajuns și el în sala de bal a hotelului în anul 1917, deși inițial fusese comandat de țarul Nicoale al II-lea al Rusiei, înlăturat între timp de la putere de către Revoluția din Octombrie. În scurt timp, palatul lui Negresco a devenit locul de întâlnire al cremei societății franceze și europene, fiind frecventat de regi, bancheri și artiști. La doar un an de la deschidere, Negresco era aclamat drept cel mai somptuos hotel din întreaga rivieră franceză.14022345 1244594678883967 8579556265482349402 n 71ee3
Elvira Popescu (1895-1993), sau Elvire Popesco, a fost actriţă română de teatru şi de film. Ea a făcut o strălucită carieră în Franţa. Chiar şi la o vârstă înaintată (a decedat în 1993, la 98 de ani), fără să-şi piardă farmecul, a continuat să ţină un salon deschis în apartamentul său din Paris. Acesta era frecventat de toată protipendada literară, artistică şi politică. A fost distinsă cu premiul “Molière” pentru cea mai bună actriţă; de două ori cu ordinul “Legiunea de Onoare”, una dintre cele mai înalte decoraţii din Franţa.

Cel mai mare muzeu de artă japoneză  din Europa,cu o donație imensă pentru anul 1963 fără să punem la socoteală milioanele cheltuite în anii 50 pentru a sprijini miușcarea anti-comunism din Franța se leagă de numele unui argeșean-Gheorghe Băgulescu devenit Georges Bagulesco.
Decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” după Primul Război Mondial, simbol al Marii Uniri, singurul străin care a fost acceptat în Academia Japoniei, decorat de temutul Împărat Hirohito (după apariţia cărţii „Suflet japonez”), supravieţuitor al unor atentate ale Gestapoului, cetăţean de onoare al oraşului Nisa, membru al Academiei de Litere şi Artă din Paris, distins cu „Legiunea de onoare a Franţei”, generalul Băgulescu a devenit prim-ministru al românilor din exil.44723409 2305794756101701 9033292881871241216 n 14735

Indignat de nerespectarea dorinţei sale de către statul român de a construi o clădire în formă de pagodă în Herăstrău (care urma să adăpostească valoroasa colecţie), a revocat donaţia şi a decis să lase bogata sa colecţie de artă japoneză şi orientală oraşului Menton, în semn de recunoştinţă faţă de ţara de adopţie, fiind a doua ca valoare, după donaţia lui Constantin Brâncuşi, în favoarea aceleiaşi tări.