Cădem în superstiție sau apreciem că cele mai multe biserici din România poartă hramul Sfântului Nicolae iar acesta  ajută românii tot anul dar mai ales de ziua lui?

Istoricul Adrian Cioroianu, ambasadorul României la UNESCO, a anunțat că Mărțișorul a intrat oficial pe lista selectă a Patrimoniului imaterial UNESCO! La reuniune s-a decis că tradiția Mărțișorului întrunește toate condițiile pentru a fi înscrisă pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Imaterial Mondial.martisor11 46f30
„Mărțișorul a intrat pe lista selectă a Patrimoniului imaterial UNESCO! Dosarul a fost depus de România alături de alte trei țări - Bulgaria, FRI Macedonia, Republica Mold...ova - în care această frumoasă tradiție a primăverii există, cu unele diferențe de formă dar în același spirit al celebrării renașterii naturii. Astăzi, 6 decembrie a.c., la Jeju (Coreea de Sud), reuniunea Comitetului pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității a decis că tradiția Mărțișorului întrunește toate condițiile pentru a fi înscrisă pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Imaterial!”,a declarat Adrian Cioroianu.adrian cioroianu1 22043
Șnurul de mărțișor, alcătuit din două fire de lână rasucite, colorate în alb și roșu, sau în alb și negru, reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, caldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric. Șnurul era fie legat la mână, fie purtat în piept. El se purta de la 1 martie până când se arătau semnele de biruință ale primăverii: se aude cucul cântând, înfloresc cireșii, vin berzele sau rândunelele. Atunci, mărțișorul fie se lega de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să aducă noroc, fie era aruncat în direcția de unde veneau păsările călătoare.

Unele legende populare spun ca mărțișorul ar fi fost tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile la munte.
Romania este prezentă pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO cu Ritualul Căluşului, inclus la 25 noiembrie 2005, cu Doina, acceptată in 2 octombrie 2009 şi cu Ceramica de Horezu şi meşteşugul olarilor din zonă, acceptată in decembrie 2012 și Colindatul de Crăciun în ceată bărbătească.