Muzeul Golești a fost locul de întâlnire al unui grup de personalități, oameni de afaceri și de cultură.
Alături de președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, s-au aflat ministrul Cercetării și Inovării, Șerban Valeca, academicianul Nicolae Panin, șeful secției de Științe Geonomice a Academiei Române, pictorul Sorin Ilfoveanu, jurnalistul Bogdan Ficeac, preotul Alexandru Pahonțu, conducerea Centrului Cultural Județean Argeș, precum și oameni de mare valoare ai cinematografiei românești, precum regizorul și scenaristul de film pentru copii Elisabeta Bostan, actrița Maria Ploae, regizorii Șerban Marinescu, Dan Pița, Nicolae Mărgineanu, Cătălin Mitulescu.

9 e4d59

Locația nu a fost întâmplător aleasă, întâlnirea, al cărei scop a fost coagularea unui grup de inițiativă pentru redescoperirea valorilor naționale, desfășurându-se în beciul Conacului Goleștilor, un spațiu neconvențional, dar încărcat de istorie.
În cuvântul de bun venit, președintele Dan Manu a motivat necesitatea acestui demers prin faptul că ”generația tânără trebuie să își cunoască valorile, să descopere ce ne leagă ca neam.
Ministru Cercetării și Inovației, Șerban Valeca, a salutat inițiativa și le-a mulțumit celor prezenți pentru implicare și pentru că au ales Argeșul și Muzeul Golești ca punct de plecare al acestui proiect de nivel național: ”De ce Argeș și de ce Golești – pentru că aici se află prima școală din Țara Românescă, pentru că în aceste locuri au trăit Goleștii pașoptiști și Brătienii României moderne, pentru că ne dorim redarea mândriei naționale, a patriotismului, aducerea în prim plan a oamenilor de valoare din varii domenii, de la știință la cultură.”

”Respect, protejare și promovare a valorilor naționale” este premiza acestui demers, în urma aceste prime întâlniri desprinzându-se deja câteva propuneri, printre care înființarea unor centre de cultură multifuncționale pentru copii și tineret, a unei școli de film pentru copii, expoziții și festivaluri dedicate tinerei generații, workshopuri pe diferite domenii la care să participe atât tineri căt și personalități naționale.
Chiar dacă nu au fost prezenți, din motive obiective, s-au alăturat acestei inițiative și omul de televiziune Lucia Hossu Longin, europarlamentarul și actorul Mircea Diaconu, maestrul Dorel Vișan academicienii precum și Răzvan Theodorescu și Eugen Simion. De asemenea sunt așteptate să se alăture acestei inițiative și alte personalități din diverse domenii care reprezintă valori naționale.